Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pentagon: 'Statele Unite îşi vor intensifica desfăşurarea militară în faţa Chinei şi Rusiei'

vestidinrusia.ro
sua china rusia

Statele Unite îşi vor intensifica desfăşurarea militară în faţa Chinei şi Rusiei, încercând în acelaşi timp să menţină o descurajare eficientă împotriva Iranului şi a grupărilor jihadiste din Orientul Mijlociu, a declarat luni o responsabilă cu rang înalt din cadrul Pentagonului, notează AFP.

"Studiem în prezent (...) o serie de iniţiative cu aliaţii şi partenerii noştri pentru a ne consolida descurajarea credibilă împotriva Rusiei", a indicat această responsabilă, anunţând finalizarea raportului Departamentului american al Apărării cu privire la noua postură militară a Statelor Unite în lume.

Întrucât acest raport este clasificat secret pentru apărare, ea nu a oferit niciun detaliu despre modul în care Statele Unite şi-ar putea consolida dispozitivul militar vizând să contracareze ambiţiile teritoriale ale Moscovei sau Beijingului.

Sunt în discuţie ajustări ale desfăşurării militare americane în Europa şi în regiunea indo-pacifică, "dar, în acest prim an al administraţiei, nu este momentul să dezvoltăm schimbări strategice majore în postura noastră", a explicat ea.

Ea a reamintit că Pentagonul a anunţat deja investiţii pentru modernizarea bazei navale americane de pe Insula Guam, în Oceanul Pacific, şi pentru a-şi consolida prezenţa în Australia, unde până acum erau dislocaţi în fiecare an aproximativ 2.500 de soldaţi din Marine Corps, în rotaţie de câteva sute pentru exerciţii.

"Studiem în prezent o serie de iniţiative cu aliaţii şi partenerii noştri şi le veţi vedea materializându-se în următorii doi sau trei ani", a avertizat ea.

În Europa, preşedintele Joe Biden a anulat decizia de a limita la 2.500 efectivele militare americane desfăşurate în Germania şi a reafirmat angajamentul Statelor Unite faţă de NATO, pe care predecesorul său Donald Trump îl pusese la îndoială, potrivit Agerpres.ro.

Odată cu retragerea din Afganistan şi rechemarea în Statele Unite a bateriilor antirachetă Patriot care fuseseră desfăşurate în Arabia Saudită după tiruri de rachetă asupra câmpurilor sale petroliere atribuite unor grupări pro-iraniene, postura militară americană în Orientul Mijlociu a apărut diminuată.

În Irak, Washingtonul a ajuns în vară la un acord cu guvernul irakian care prevede plecarea până la sfârşitul anului a tuturor "forţelor de luptă" din ţară, chiar dacă acolo vor rămâne 2.500 de soldaţi americani. "Angajamentul nostru este să sprijinim în continuare coaliţia anti-Stat Islamic", a subliniat responsabila, citată de AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.