Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pentagonul a anunţat adoptarea de 'principii etice' pentru folosirea de către forţele armate a inteligenţei artificiale

Instagram
Pentagon US army

Pentagonul a anunţat luni adoptarea de 'principii etice' pentru folosirea de către forţele armate a inteligenţei artificiale, o măsură care urmăreşte în special să îi convingă pe angajaţii giganţilor tehnologici americani să colaboreze cu militarii, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Inteligenţa artificială va schimba multe lucruri în câmpul de luptă în viitor, însă nimic nu va schimba angajamentul de neclintit al Americii de a se comporta responsabil şi legal", a transmis secretarul american al Apărării, Mark Esper.

Pentagonul, care critică regulat utilizarea, pe care o consideră poliţienească, a recunoaşterii faciale în China, s-a angajat în special să utilizeze inteligenţa artificială în scopuri "explicite şi bine definite", se arată într-un comunicat.

Aceste echipamente "inteligente", care obţin singure, prin experienţă, capacităţile necesare de a îndeplini sarcinile care le sunt atribuite, vor fi de asemenea "fiabile", iar specificaţiile lor vor fi transparente, dă asigurări armata americană.

De asemenea, ele vor fi "guvernabile", adică vor putea fi dezactivate în cazul unei funcţionări necorespunzătoare.

Citește și: Traian Băsescu: Coronavirusul va intra în România. Trebuie să ne pregătim pentru ce-i mai rău. Eu aș opri azi, acum, zborurile din Italia

Chestiunea armelor autonome rămâne un subiect de dezbatere în cadrul Pentagonului, unde principiul de bază este că fiinţa umană trebuie să deţină controlul, adică maşina însăşi nu poate lua decizia de a trage asupra unei ţinte.

Aceste principii au fost definite după 15 luni de consultări cu reprezentanţi ai giganţilor tehnologici americani, ai marilor universităţi şi ai administraţiei, sub conducerea lui Eric Schmidt, fost vicepreşedinte al consiliului de administraţie al Google.

Sub presiunea angajaţilor săi, Google a renunţat în 2018 la un contract cu Pentagonul menit a ajuta dronele să distingă mai bine obiectele de oameni cu ajutorul inteligenţei artificiale, un proiect numit 'Maven'.

"Dacă am fi avut principiile etice privind inteligenţa artificială în urmă cu trei ani (la lansarea proiectului Maven) şi dacă am fi fost transparenţi asupra a ceea ce încercăm să facem, poate că rezultatul ar fi fost diferit", a comentat generalul Jack Shanahan, responsabil cu inteligenţa artificială în cadrul Pentagonului, prezentând noile principii presei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.