Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pentagonul îl contrazice ferm pe Donald Trump şi exclude să bombardeze situri culturale iraniene: 'Vom respecta legile războiului'

The Military Times
Mark Esper

Secretarul american al Apărării Mark Esper l-a contrazis pe comandantul suprem Donald Trump, care a provocat un val de indignare în lume după ce a ameninţat cu bombardarea unor situri iraniene, în cazul în care Iranul ar ataca interese americane, în urma asasinării generalului iranian Qassim Suleimani într-un atac aerian american la Bagdad, relatează The New York Times (NYT), conform news.ro.

Bombardarea unor situri cultutale fără valoare militară ar constitui o crimă de război, a recunoscut Esper, contrazicându-l pe Trump, care a insistat că asemenea situri ar fi ţinte legitime. Declaraţiile locatarului Casei Albe au provocat indignare atât în Statele Unite, cât şi în străinătate.

”Vom respecta legile războiului”, a răspuns Esper într-o conferinţă de presă luni, la Pentagon, când a fost întrebat dacă vor fi atacate situri culturale aşa cum a îndemnat Trump în weekend.

Această controversă a fost creată de Trump, în urma lansării acestor ameninţări impulsive şi refuzului de a retracta în urma criticilor. El a anunţat sâmbătă că Statele Unite au identificat 52 de ţinte în Iran, în cazul în care Teheranul se hotărăşte să răzbune asasinarea lui Suleimani.

Deputat PSD ar fi AMENINȚAT un polițist: Ajung eu la Bucureşti şi te dezbrac în c...l gol/ VIDEO

Niciuna dintre aceste 52 de ţinte nu este sit cultural, a precizat un oficial din cadrul administraţiei, care a cerut să nu-i fie dezvăluită identitatea, scrie NYT.

Declaraţiile lui Trump au fost condamnate de Iran şi adversari americani ai preşedintelui, care apreciază că ele arată că Trump este un agresor care nu vizează Guvernul iranian, ci şi poporul iranian, istoria şi identitatea naţională iraniene.

Premierul britanic Boris Johnson l-a avertizat să nu vizeze vestigii antice.

Vești PROASTE la început de an: managerii anunță SCUMPIRI în lanț

Comandanţii militari americani s-au trezit astfel în poziţia delicată de a da asigurări că respectă regulile războiului, fără să-l supere pe comandantul suprem, iar unii susţinători ai lui Trump le-au catalogat drept o distragere, în contextul în care şeful statului ar trebui să concentreze atenţia asupra faptelor Iranului şi nu asupra propriilor gafe.

”Noi nu suntem în război cu cultura poporului iranian”, a declarat luni influentul senator republican din South Carolina Lindsey Graham, un susţinător neclintit al lui Trump. ”Suntem în conflict cu teologia, ayatollahul şi felul în care acţionează”.

Un avocat militar pensionar, Graham a precizat că i-a transmis acest mesaj la telefon lui Trump. ”Cred că atunci când preşedintele spune «vă vom lovi dur» este mesajul corect”, a declarat el. ”Situri culturale nu înseamnă să loveşti dur, ci să creezi şi mai multe probleme. Noi încercăm să fim solidari cu poporul iranian”, a adăugat el.

Ameninţările lui Trump nu ar face decât să încurajeze alţi despoţi din lume să atace vestigii antice, apreciază senatorul democrat Rhode Island Jack Reed, membru al Comisiei Apărării.

În Iran, 22 de situri culturale fac parte din Patromoniul Mondial UNESCO, inclusiv Persepolis, capitala fostului Imperiu Persan, cucerită de Alexandru cel Mare, Chogha Zanbil - vestigiile oraşului sfânt al regatului Elam şi o serie de grădini persane de pe vremea lui Cirus al Ii-lea cel Mare.

Statele Unite au semnat Acordul internaţional din 1954 privind protejarea proprietăţii culturale în conflicte armate şi au denunţat ţări şi grupări care au distrus vestigii antice, inclusiv distrugerea de către Statul Islamic (SI) a unor situri la Mosul, în Irak, sau Palmira, în Siria sau demolarea de către talibani a Ansamblului de la Bamian, în afganistan, în 2001.

Experţi au avertizat, de asemenea, că ameninţările lui Trump ar încălca dreptul internaţional dacă ar fi puse în aplicare, inclusiv Convenţia de la Geneva.

Casa Albă a dezminţit luni că Trump ar fi făcut declaraţii ameninţătoare. ”Nu a spus că ţinteşte situri culturale”, a declarat pentru presă consiliera Kellyanne Conway. ”A spus că întreabă în mod deschis de ce ei pot să mutileze oameni, să pună bombe la marginea drumului, să ne omoare oamenii, să-i tortureze”.

UNESCO - din care Statele Unite s-au retras la sfârşitul lui 2018 - a subliniat luni că Washingtonul este semnatarul a două convenţii, din 1954 şi 1972, prin care se angajează să nu distrugă patrimoniul cultural şi natural al celorlalte state semantare.

Numeroşi iranieni i-au răspuns lui Trump postând pe Internet imagini cu situri culturale iraniene şi hashtagul #IranianCulturalSites.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.