DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Pentru prima dată din 2016, ANAF scoate la concurs sute de posturi. Lucian Heiuș declară război evazioniștilor

PNL
Lucian Heius

ANAF a scos la concurs un număr de 79 de posturi de execuţie, inclusiv posturi de debutanţi, pentru aparatul central, dar şi alte 130 de posturi pentru DGRFP Bucureşti. Sunt căutaţi angajaţi pentru diverse servicii ale ANAF, printre care Direcţia generală juridică, Unitatea de management al informaţiei şi Direcţia generală de management al riscurilor. Noul preşedinte ANAF, Lucian Heiuş, a declarat pentru Profit.ro că spre toamnă vrea să fie lansată o a doua etapă, cu recrutări pe posturi şi la alte regionale, în special la judeţele în care sunt contribuabili importanţi. Heiuş a anunţat şi că ANAF va declanşa în următoarele zile controale ample în toate domeniile cu risc de evaziune.

La DGRFP Bucureşti, posturile sunt în principal de inspectori şi referenţi. De asemenea, urmează să fie anunţate angajări pe 50 de posturi şi la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC).

"Este prima etapă de recrutare pe posturi vacante la ANAF, pentru aparatul central, DGAMC şi DGRFP Bucureşti. Spre toamnă îmi doresc să avem o a doua etapă de recrutare de personal, pentru direcţiile regionale, în special pentru judeţele mari, unde sunt contribuabili importanţi", a declarat, pentru Profit.ro, preşedintele ANAF, Lucian Heiuş.

ANAF nu a mai derulat un concurs de recrutare de personal din sursă externă începând din 2016, cu excepţia unui concurs desfăşurat în 2018 exclusiv pentru Vama Galaţi, conform datelor Profit.ro.

Numărul de angajaţi este în scădere de mai mulţi ani, timp în care Fiscul şi-a acoperit parţial din posturile rămase vacante apelând la transferuri de la alte instituţii. Fiscul a mai încercat în ultimii ani să recruteze personal din sursă externă, dar concursurile nu au fost duse până la capăt.

ANAF va declanşa în următoarele zile controale ample în toate domeniile cu risc de evaziune, a anunţat duminică  noul şef al ANAF, Lucian Heiuş.

"Îmi asum misiunea de a demonstra cã ANAF-ul este un partener al contribuabililor oneşti, cã aceastã instituţie meritã încrederea şi respectul cetãţenilor, dar şi cã vom lupta cu determinare împotriva evaziunii fiscale. În acest sens, vreau sã vã anunţ cã în urmãtoarele zile vor începe controale ample în toate domeniile cu risc ridicat de evaziune", a declarat Heiuş.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.