Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul poliţiei Oraşului Chitila, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au efectuat, sâmbătă seară, o percheziţie domiciliară la imobilul din Bucureşti unde bărbatul care ar fi furat sacul cu bani din maşina Poştei locuia de fapt, anchetatorii găsind o sumă de bani ascunsă în sobă.
"În cadrul activităţilor specifice de urmărire penală, în această seară, 5 noiembrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul poliţiei Oraşului Chitila, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, au efectuat o percheziţie domiciliară la imobilul din Bucureşti unde bărbatul de 20 de ani locuia în fapt. La percheziţii, poliţiştii au descoperit într-o sobă din locuinţă suma de 28.200 lei, aceasta fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor", a transmis IPJ Ilfov, potrivit AGERPRES.
Bărbatul de 20 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru delapidare.
Poliţiştii oraşului Chitila, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, l-au depistat, vineri, în Ploieşti, pe bărbatul de 20 de ani bănuit de furtul unui sac cu bani din maşina Poştei Române.
"Asupra bărbatului a fost găsit un sac cu bani, urmând ca ulterior să fie stabilită valoarea acestora", informa un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Ilfov transmis vineri.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a primit o sesizare, pe 1 noiembrie, conform căreia dintr-o autoutilitară a Poştei Române care transporta bani a dispărut un sac în care se afla suma de 278.000 lei.
Cel care a sesizat dispariţia sacului este şoferul autoutilitarei, iar principalul suspect este însoţitorul său.
"La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 11,47, un reprezentant al Poştei Române a sesizat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov cu privire la faptul că, la aceeaşi dată, în jurul orei 11,40, un angajat, şofer transport valori la aceeaşi instituţie, l-a sesizat cu privire la faptul că, în timp ce se afla oprit pe strada Eroului din Chiajna, din interiorul autoutilitarei care transporta valori monetare a dispărut un sac ce aparţine Poştei Române, în care se afla suma de 278.000 lei, şi care ar fi fost sustras de însoţitorul acestuia, angajat la aceeaşi instituţie. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii din Chitila pentru efectuarea activităţilor specifice, în cauză fiind identificat delegatul, respectiv un bărbat în vârstă de 30 de ani, bănuit de comiterea faptei sesizate", anunţa IPJ Ilfov.
În urma probatoriului administrat, în cauză a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de furt, în infracţiunea de delapidare, urmărirea penală fiind efectuată de poliţiştii din Chitila, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Percheziție la hoţul sacului cu bani din maşina Poştei. Suma de bani - găsită în sobă de polițiști
București
-2°C
Articole Similare

23
Aceasta este zodia care a câștigat 'biletul de aur' de la Univers: succes pe toate planurile până de Paște
23

268
De ce Japonia? Analiza motivelor care îi conving pe români să se stabilească la 9.000 de kilometri distanță
268

380
De ce este ușa frigiderului cel mai prost loc pentru a ține laptele și ouăle. Greșeala pe care o fac toți românii
380

369
Horoscopul zilei de 18 martie 2026. Pentru Balanță este o zi cu decizii radicale. Află ce se întâmplă cu zodia ta
369

57
VIDEO ÎPS Teodosie și-a strâns preoții și au inițiat o nouă campanie de donare de sânge: 'Sunt tot mai dese nevoile ca cei care au probleme să poată fi recuperați prin sângele semenilor lor'
57

1.541
Șoc și indignare: O bunică a stat la închisoare pe nedrept din cauza unei erori a inteligenței artificiale
1.541

76
Incendiu violent la două anexe gospodăreşti din Zalău. Două persoane au suferit atacuri de panică
76

4.701
Radare fixe care trimit amenzile direct acasă. Primul oraș din România unde șoferii vor fi sancționați automat pentru viteză începând chiar de azi
4.701

14
Fum în beciul unui bloc din Satu Mare. 15 persoane au fost evacuate
14

4.815
Moment halucinant, demn de bancurile cu polițiști, într-o secție: Un șef de inspectorat a ieșit în 'control' în alt județ
4.815

3.391
Accident mortal în Cluj-Napoca: O femeie a murit după ce o mașină a fost proiectată pe trotuar
3.391

131
Autostrada A7, în pericol: Risc major de pierdere a banilor din PNRR
131

67
Polițist de frontieră, arestat pentru luare de mită și trafic de influență
67
















Comentează