Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT efectuează, joi, 12 percheziţii domiciliare în judeţele Dâmboviţa şi Prahova, precum şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar care vizează săvârşirea de către mai multe persoane a infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism şi act sexual cu un minor.
Persoanele vizate sunt suspectate că, începând cu anul 2014, au recrutat, transportat şi adăpostit mai multe minore instituţionalizate într-un centru de minori din municipiul Târgovişte, pe care le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei, pentru a obţine foloase materiale, potrivit unui comunicat al DIICOT.
"De asemenea, s-a stabilit ca o angajată din cadrul DGASPC Dâmboviţa - Complexul de Servicii Sociale Floare de Colţ, în calitate de supraveghetor, i-a ajutat cu intenţie pe suspecţi să exploateze sexual doua minore", se precizează în comunicat.
În urma descinderilor, la sediul Serviciului Teritorial Piteşti al DIICOT vor fi conduse pentru audieri 60 de persoane.
La percheziţiile efectuate în dosarul instrumentat de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Piteşti au mai participat ofiţeri ai structurilor de combatere a criminalităţii organizate din Râmnicu Vâlcea, Târgovişte şi Ploieşti, precum şi jandarmi din judeţele Argeş şi Dâmboviţa.
"Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române", se mai arată în comunicatul DIICOT.
Percheziţii de amploare. 60 de persoane vor fi audiate la DIICOT
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

589
VIDEO Nicușor Dan, după ce Donald Trump a refuzat invitația de a veni în România: A fost o scrisoare diplomatică
589

348
VIDEO Risc de penurie? Nicușor Dan: 'Nu se pune problema raționalizării carburanților'. România pregătește scenarii de criză
348

837
VIDEO Nicușor Dan explică întârzierile: 'Nu am ce să fac'. Ce spune despre șefii parchetelor și referendumul pe justiție
837

1.339
VIDEO Nicușor Dan, prima reacție, după ce s-a dovedit că pozele lansate de Elena Lasconi sunt niște fake-uri
1.339

637
VIDEO Cum se implică România în deblocarea Strâmtorii Ormuz. Nicușor Dan: 'Avem experiență'
637

1.907
VIDEO Nicușor Dan, întrebat dacă îi va cere demisia premierului Ilie Bolojan: „Eu? În ce calitate?”
1.907

1.519
VIDEO Mesaj alarmant de la Nicușor Dan: 'Suntem într-un război informațional. Rusia acționează și în medicină'
1.519

2.611
Sorin Grindeanu bate cu pumnul în masa Guvernului: Este nepermis așa ceva!
2.611

2.110
VIDEO Revoluție în energie: Primul 'roi de centrale electrice' din lume apare în Europa. Sistemul care produce curent non-stop
2.110

2.118
Pandemia tăcută care ucide milioane de oameni în fiecare an: Este una dintre marile provocări ale deceniului
2.118

3.824
O companie aeriană care operează în România anulează mai multe zboruri. Pasagerii trebuie să găsească rute alternative pentru a ajunge la destinație
3.824

2.681
VIDEO Cristina Chiriac, prima reacție după avizul negativ din CSM: 'Nu e lipsă de capacitate' / Punctul forte invocat pentru funcţia de procuror general
2.681

7.385
Viața dublă pe care o ducea menajera amantă, criminala medicul anestezit: este căsătorită și are doi copii mici
7.385
















Comentează