Percheziții de amploare la proxeneți: obligau fetele să se prostitueze

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 18-06-2020

Actualizat: 18-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Polițiștii și procurorii din Giurgiu, cu sprijinul Poliției Timiș, fac, joi dimineața, cinci percheziții la persoane care racolau fete din Giurgiu și Călărași, pe care le obligau să practice prostituția în Timișoara.

Citește și: Impozitarea pensiilor speciale a fost adoptată de Parlament: cum se va aplica noua taxă specială și cine este vizat

Polițiștii din cadrul IPJ Giurgiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, cu sprijinul IPJ Timiș, fac cinci percheziții, joi dimineața, într-un dosar care vizează infracțiunea de proxenetism.

Anchetatorii au probe că, din anul 2019, membrii unei grupări din județul Giurgiu au racolat mai multe fete din județele Giurgiu și Călărași, cărora le-au asigurat cazare în Timișoara, unde practicau prostituția sub supravegherea strictă a acestora.

Banii obținuți din practicarea prostituției erau folosiți de către membrii grupării pentru achiziționarea de bunuri.

Poliția Giurgiu anunță că urmează să fie duse la sediul instituției pentru audieri.

Acțiunea se desfășoară cu sprijinul structurilor Direcției Operațiuni Speciale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri