Percheziţii la două instituţii publice/ UPDATE: Jurnaliste implicate

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 19-01-2016

Actualizat: 19-01-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mai multe percheziţii au loc, marţi dimineaţa, în Dâmboviţa, la domiciliile unor persoane fizice şi la două instituţii publice, fiind puse în executare 26 de mandate de aducere într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, abuz în serviciu şi infracţiuni conexe faptelor de corupţie, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa. 

''Sunt efectuate 7 percheziţii pe raza judeţului Dâmboviţa, dintre care 2 la instituţii publice şi 5 la domiciliile unor persoane fizice. Vor fi puse în executare 26 de mandate de aducere. (...) Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal instrumentat de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte, în care se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, abuz în serviciu şi infracţiuni conexe faptelor de corupţie'', se arată într-un comunicat. 

Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

UPDATE: Percheziţii au loc la Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa. Sunt suspiciuni că un administrator de la o primărie din judeţ a şantajat directorii mai multor şcoli pentru a încheia contracte de deratizare cu o anumită firmă. În acest caz apar şi numele unor jurnaliste de la publicaţia dambovitanews.ro, care ar fi obţinut informaţii compromiţătoare şi ar fi şantajat reprezentanţii instituţiilor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri