Percheziţii la locuinţele a 21 de persoane bănuite de furturi - Zece persoane au fost conduse la poliţie pentru audieri

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 15-09-2021

Actualizat: 15-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii ialomiţeni au descins, miercuri dimineaţă, la locuinţele a 21 de persoane bănuite de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale, zece dintre acestea fiind conduse la sediul poliţiei cu mandate de aducere, informează IPJ Ialomiţa, potrivit Agerpres.

La primele ore ale dimineţii, 120 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomiţa, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale, precum şi al jandarmilor ialomiţeni au pus în executare 21 de percheziţii domiciliare, pe raza localităţilor ialomiţene Borăneşti, Coşereni, Gârbovi, Amara şi Ciulniţa, precum şi Jilava din judeţul Ilfov.

Citește și: RAPORT BOMBĂ privind ASASINATUL EXPLOZIV de la ARAD-Angajați MApN ce ar putea face parte din anturajul...

Forţele de ordine au descins la locuinţele mai multor persoane bănuite de comiterea unor furturi din societăţi comerciale de pe raza judeţelor Ialomiţa, Buzău, Călăraşi şi Prahova, persoane din anturajul acestora precum şi tăinuitori de bunuri provenite din infracţiuni.

Zece persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pe bază de mandate de aducere, pentru audieri, fiind de asemenea ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri provenite din infracţiuni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri