Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Percheziţii la locuinţele a patru bărbaţi cercetaţi într-un dosar de agresiune

observatorulph.ro
perchezitii

Poliţiştii din Botoşani au efectuat percheziţii la locuinţele a patru bărbaţi cercetaţi într-un dosar de agresiune, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Maria Carp, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, percheziţiile au avut loc la domiciliile din localităţile Brăieşti şi Leorda ale celor patru bărbaţi, iar în urma acţiunii au fost ridicate "mai multe obiecte contondente susceptibile că au fost folosite la comiterea faptelor". 

Cei patru agresori, cu vârste cuprinse între 18 şi 32 de ani, sunt suspectaţi că, după ce au consumat băuturi alcoolice la un bar de pe raza comunei Mihai Eminescu, pe fondul unui conflict spontan, au agresat trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 35 şi 42 de ani.

Citește și: Aproximativ 1.550 de persoane din judeţul Vrancea deţin arme letale şi neletale

"La data de 12 noiembrie, poliţiştii au pus în executare cinci mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Botoşani, la locuinţele celor patru bărbaţi. Cu ocazia activităţilor, la locuinţele persoanelor vizate au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, conform prevederilor Codului de procedură penală, mai multe obiecte contondente susceptibile că au fost folosite la comiterea faptelor", a precizat Carp. 

Cei patru bărbaţi, care au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Ancheta se desfăşoară sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, urmând ca în cursul zilei de miercuri persoanele respective să fie prezentate instanţei de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.