Procurorii DNA au făcut joi, 19 noiembrie, percheziții la sediul Primăriei Reșița, într-un dosar privind fapte de corupție comise în perioada 2014-2015. Primarul localității, Mihai Stepănescu, a fost dus la sediul DNA Timișoara pentru audieri.
Potrivit cotidianului Ziua De Vest, Stepănescu este suspectat că a pretins și a primit de la o societate comercială care primise un contract de lucrări publice de la Primăria Reșița 10% in valoare plăților făcute de către instituția pe care o conducea către firma respectivă.
Presa locală scrie că procurorii au făcut percheziții și la alte patru adrese, la care se află locuințele unor persoane cercetate în acest dosar.
Comentează