Percheziții la trei primării și la un adăpost de câini / Anchetă pentru uciderea animalelor, schingiuire și delapidare

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Anchetatorii prahoveni au efectuat, joi, percheziţii într-un dosar care vizează, printre altele, infracţiunile de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, şi schingiuirea animalelor, printre adresele vizate fiind adăpostul privat de câini din localitatea Dăeni, judeţul Tulcea, precum şi mai multe primării, au precizat surse judiciare.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil, au pus în executare 18 mandate de percheziţie în judeţele Prahova, Tulcea, Ilfov şi Constanţa, în cadrul unui dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, delapidare, uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, şi schingiuirea animalelor, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Prahova, conform AGERPRES.

Conform sursei citate, au fost efectuate percheziţii la sediile unor unităţi administrativ-teritoriale, cât şi la sediile unor societăţi comerciale şi la adăposturi destinate cazării câinilor fără stăpân.

Contracte atribuite direct de primării. Câinii ar fi fost ținuți în condiții precare

"Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că, în perioada 2025-2026, mai multe unităţi administrativ-teritoriale, din judeţul Prahova, ar fi încheiat, prin atribuire directă şi cu încălcarea prevederilor legale, mai multe contracte având ca obiect capturarea şi cazarea câinilor fără stăpân. Contractele ar fi fost încheiate cu trei societăţi comerciale, toate având sediul social în judeţul Tulcea. Deşi societăţile comerciale ar fi încasat de la primăriile contractante sume considerabile pentru cazarea, tratamentul şi hrana animalelor, câinii aflaţi în adăpostul privat din judeţul Tulcea s-ar fi aflat într-o stare precară de sănătate", precizează IPJ.

Prejudiciu estimat la 129.000 de lei. Percheziții la trei primării din Prahova

Anchetatorii suspectează că reprezentanţii societăţilor comerciale şi-ar fi însuşit în mod nelegal o parte din sumele de bani încasate, prejudiciul estimat până în prezent fiind de aproximativ 129.000 de lei.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că au avut loc descinderi la primăriile Albeşti-Paleologu, Puchenii Mari şi Blejoi din judeţul Prahova, precum şi la adăpostul privat de câini din Dăeni, judeţul Tulcea.

Suspiciuni de eutanasiere ilegală a câinilor într-un adăpost privat

"Totodată, în perioada menţionată, există bănuiala că medicii veterinari angajaţi ai celor trei societăţi comerciale ar fi eutanasiat, în cadrul adăpostului privat, o parte dintre câinii capturaţi în baza contractelor încheiate cu unităţile administrativ-teritoriale, deşi animalele nu ar fi fost cazate într-un adăpost public, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind gestionarea câinilor fără stăpân", se mai arată în comunicatul menţionat.

În cadrul activităţilor procedurale, au fost ridicate documente în vederea completării probatoriului şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.

La sediul poliţiei vor fi conduse 6 persoane pentru audieri.

Google News
Explorează subiectul
București
Temperatură7°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri