Echipa masculină de tenis a României a învins formaţia Portugaliei, scor 3-1, în primul tur al Grupei Mondiale I a Cupei Davis, după ce Marius Copil a câştigat cu 6-3, 2-6, 6-4 în faţa lui Joao Sousa, duminică, în Sala Sporturilor ''Horia Demian'' din Cluj-Napoca, transmite Agerpres.
România, echipă care nu are niciun jucător în top 200 ATP la simplu, va lupta acum pentru calificarea la turneul final al competiţiei, o performanţă remarcabilă.
Copil a contribuit la toate cele trei puncte ale României, cu două victorii la simplu şi una la dublu, alături de Horia Tecău.
Marius Copil, care venea cu un moral foarte bun, după victoria de la dublu, a început foarte bine meciul cu Joao Sousa şi a condus cu 3-0, păstrându-şi avantajul până la finalul primului set, câştigat cu 6-3. În actul secund, echilibrul s-a rupt la 2-2, când Copil a început să greşească tot mai mult, iar lusitanul a profitat, impunându-se cu 6-2. În setul decisiv, arădeanul s-a menţinut în meci, iar la 3-3 a profitat de câteva erori ale portughezului, una uriaşă la minge de break, reuşind să câştige contra serviciului (4-3). Copil a reuşit să îşi facă apoi serviciul de două ori şi să câştige cu 6-4.
Marius Copil a încheiat cu 10 aşi (3 duble greşeli), iar Joao Sousa a avut 6 (4 duble greşeli), lusitanul având un procentaj mai bun la punctele cu primul serviciu (74%-70%), iar românul la al doilea (66%-57%). Numărul total de puncte a fost egal, 75-75.
Copil şi Sousa erau la egalitate, 2-2, în meciurile directe, românul câştigând ultimele două confruntări, în 2014 şi 2016.
Sâmbătă, în primul meci de simplu, Joao Sousa (32 ani, 150 ATP) l-a învins pe Filip Cristian Jianu (20 ani, 317 ATP) cu 6-3, 7-5, iar în al doilea, Marius Copil (31 ani, 250 ATP) a dispus cu 6-4, 6-3 de Gastao Elias (30 ani, 215 ATP).
Duminică, în meciul de dublu, perechea Marius Copil/Horia Tecău a învins cuplul Nuno Borges/Joao Sousa cu 6-4, 6-3.
Din echipa României, condusă de căpitanul Gabriel Trifu (antrenor Andrei Mlendea), au mai făcut parte Nicholas David Ionel (18 ani, 440 ATP) şi Nicolae Frunză (23 ani, 631 ATP), iar în echipa Portugaliei, al cărei căpitan e Rui Machado, s-a mai aflat Frederico Ferreira Silva (26 ani, 184 ATP).
Cele două echipe s-au întâlnit până acum de două ori în Cupa Davis, scorul fiind 1-1. Lusitanii au câştigat în 1988, la Timişoara, cu 3-2, în primul tur al Grupei I a Europei, iar România s-a impus cu acelaşi scor în 1995, la Estoril, în primul tur al Grupei I din zona Europa-Africa.
Performanță uriașă pentru echipa masculină de tenis a României: Victoria în fața Portugaliei o duce în lupta pentru faza finală a Cupei Davis
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

5
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
5

14
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
14

61
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
61

23
Bătaie între fanii lui Celta Vigo și Olympique Lyon înaintea meciului din Europa League: Cel puțin trei răniți
23

24
Tensiuni la Paris: Vânzarea Parc des Princes către PSG intră în dezbaterea electorală municipală
24

25
Max Verstappen anunță că nu intenţioneză să plece din Formula 1
25

73
Roger Federer, în topul celor mai bogați oameni din lume
73

19
Echipele engleze din Liga Campionilor, zero victorii în prima manşă a optimilor competiţiei
19

65
'Mereu visezi la nopţi ca aceasta' - Reacția lui Valverde după meciul cu Manchester City
65

48
Echipa de fotbal feminin a Iranului rămâne într-un hotel din Kuala Lumpur înainte de revenirea în ţara natală
48

23
Procesul privind moartea legendarului Maradona, amânat până în aprilie
23

60
Arbeloa îl laudă pe Valverde după hat-trick-ul cu Manchester City: 'Reprezintă perfecțiunea Realului'
60

40
Iga Swiatek şi Elena Rîbakina s-au calificat în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells
40

















Comentează