Pericol de explozie pe DN11 la Oituz: Traficul este blocat pe ambele sensuri

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 20-06-2019

Actualizat: 20-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: agerpres.ro

Traficul rutier este întrerupt, joi după-amiază, pe DN11, între localităţile Ferăstrău-Oituz şi Hârja, judeţul Bacău, după ce o cisternă încărcată cu substanţe inflamabile s-a răsturnat.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că pe DN 11, între localităţile Ferăstrău-Oituz şi Hârja, judeţul Bacău, un ansamblu format din cap tractor şi cisternă s-a răsturnat în afara drumului.

Nu s-au înregistrat victime, însă încărcătura cisternei este formată dintr-o substanţă inflamabilă (formaldehidă), motiv pentru care circulaţia rutieră este blocată pe ambele sensuri de mers, pentru intervenţia echipajelor de pompieri.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri