Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 5 februarie 2015, a inculpaților:
DOLINGA DORU, cetățean sârb, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență;
FLOREA IOANA, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la cumpărare de influență.
Din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
Prin intermediul inculpatei Florea Ioana, inculpatul Dolinga Doru a întreprins demersuri de identificare și racolare a unui lucrător vamal din Punctul de control și trecere a frontierei Stamora Moravița, care, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să accepte implementarea, în fals, în evidențele sistemului vamal, a unor operațiuni de export de țigări din România în Republica Serbia, demersuri în cursul cărora i-a promis unui agent de poliție de frontieră (denunțător în cauză) suma de 20.000 euro, bani pe care urma să-i remită acestuia efectiv după finalizarea operațiunilor vamale și care urmau să fie împărțiți de acesta cu lucrătorul vamal.
Inculpata Florea Ioana l-a sprijinit pe Dolinga Doru în activitatea de identificare și racolare a unui lucrător vamal din P.C.T.F. Stamora Moravița, care prin încălcarea atribuțiilor de serviciu să accepte implementarea în fals în evidențele sistemului vamal, inițial a unei operațiuni de export de țigări din România în Republica Serbia, iar ulterior a unor activități similare cu o periodicitate lunară, demersuri în cursul cărora Florea Ioana i-a pretins acestuia suma de 1.500 euro, bani pe care urma să-i primească efectiv după finalizarea operațiunilor vamale.
Inculpaților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 CPP, urmând ca la data de 6 februarie 2015 să fie prezentați Tribunalului Timiș, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Procurorii au fost sprijiniți de ofițeri din cadrul DGA și SRI.
Comentează