Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Persoanele nevaccinate vor putea intra în instituţiile publice şi în centrele comerciale, în anumite condiţii - Excepţiile, decise luni de CNSU

romaniatv.net
mall

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în şedinţa de luni, o Hotărâre privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, care introduce unele excepţii privind interdicţia persoanelor vaccinate în instituţii publice şi în marile centre comerciale, potrivit news.ro

Astfel, în cazul în care persoanele care au activităţi administrative, sau merg pentru servicii medicale. De asemenea, este permis accesul în mall-uri, dacă persoanele nevaccinate merg pentru a se vaccina în centrele speciale. Noile prevederi vor fi aprobate în şedinţa de Guvern.

Hotărârea numărul 94 a CNSU privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 propune:

Citește și: Se ZGUDUIE ministerul de INTERNE - Pretinse fapte penale de ABUZ în SERVICIU și DELAPIDARE..

-accesul în incintele operatoriilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, cu excepţia unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale şi a benzinăriilor;

Se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituţiilor publice centrale şi locale, regiilor autonome şi operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid şi a următoarelor categorii:

a)participanţii în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine şi siguranţă publică;

b)participanţii în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenţionale sau administrativ-jurisdicţionale;

c)persoanele care necesită acces la servicii medicale şi prestaţii sociale;

d)persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.

De asemenea, se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în centrele şi parcurile comerciale aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile pentru:

a)persoanele care se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcţionează în cadrul acestora dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;

b)persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.