Prefectul judeţului Timiş, Mihai Ritivoiu, a anunţat, miercuri, a fost confirmată oficial prezenţa pestei porcine africane (PPA) la suinele din ferma Smithfield de la Parţa, astfel că 39.000 de animale vor fi incinerate, potrivit Agerpres.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a convocat Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor, pentru a definitiva măsurile care vor fi luate.
"Diagnosticul de PPA a fost confirmat. Este oficial, în Timiş există un focar de pestă porcină africană la o fermă de porci din Parţa. Va urma neutralizarea celor 39 de mii de animale şi luarea de măsuri pentru combaterea răspândirii bolii. Sacrificarea porcilor şi îngroparea lor se va face în condiţii de siguranţă", a declarat prefectul.
Încă de marţi, la Prefectură au fost convocaţi reprezentanţii fermei, primarul comunei Parţa, reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Apelor Române. Tot ieri s-a mers în teren, s-a identificat arealul unde se va realiza îngroparea şi s-a stabilit procedura de urmat.
"Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând niciun risc de îmbolnăvire, însă este extrem de contagioasă în rândul porcilor şi cauzează pierderi economice covârşitoare. O prioritate este să protejăm alte două ferme, fiecare cu zeci de mii de porci şi aflate la doar câţiva kilometri distanţă de ferma cu focar de PPA", a precizat prefectul judeţului Timiş.
Pesta porcină africană confirmată la o fermă din Parţa; vor fi incinerate 39.000 de suine
Explorează subiectul
București
15°C
Articole Similare

0
Filieră de droguri 'grele', destructurată: Patru suspecți, ridicați de DIICOT
0

478
CCR dă peste cap regulile pentru concursurile din Inspecția Judiciară: articol din lege, declarat neconstituțional - impactul deciziei
478

2.166
BREAKING România pierde procesul cu Pfizer: Țara noastră trebuie să plătească 600.000.000 de euro, pentru dozele de vaccin împotriva Covid-19
2.166

25
Două persoane cercetate pentru contrabandă cu haine de brand și parfumuri, plasate sub control judiciar
25

10
Ziua păcălelilor, între mit și realitate: Ce spun istoricii despre 1 aprilie
10

15
Bărbat prins sub un utilaj de foraj, salvat în ultimul moment de pompieri
15

1.456
VIDEO Stegarul Dac e la "înălțime": Cezar Avrămuță a ajuns iar pe mâna polițiștilor / Poliția Capitalei a făcut "ochii mari" pe rețelele de socializare
1.456

2.148
FOTO UPDATE Accident grav pe A2: O persoană ar fi murit, mai mulți răniți. Intervin echipaje SMURD și descarcerarea
2.148

2.622
FOTO Polițiștii Capitalei l-au luat pe sus pe bărbatul acuzat că incinta la violenţă şi ură împotrivia românilor / Festival de încălcare a legii pe rețelele de socializare
2.622

42
Subsectoare de plajă, scoase la licitație pe litoralul românesc. Apele Române anunță zonele scoase la licitație și calendarul
42

126
Ce nu ai voie să faci în Săptămâna Mare: Obiceiuri interzise de la Duminica Floriilor până în Sâmbăta Mare din Săptămâna Patimilor
126

53
FOTO Captură majoră a Gărzii de Mediu: sute de kilograme de somn, transportate ilegal din Italia
53

2.806
CSM motivează avizul negativ pentru procurorul propus la șefia Parchetului General: lipsă de viziune și răspunsuri ezitante (Document)
2.806
















Comentează