Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 100.000 de oameni au asistat la manifestările organizate în cadrul evenimentului 'NATO Days'

NATO

Peste 100.000 de oameni au asistat la manifestările organizate în cadrul evenimentului "NATO Days" desfăşurat, sâmbătă şi duminică, pe aeroportul de lângă oraşul Ostrava, în Republica Cehă, scrie Agerpres.

Principala atracţie au reprezentat-o demonstraţiile de zbor prezentate de piloţi din armatele mai multor state NATO, care au realizat adevărate cascadorii cu avioane de ultimă generaţie. Din spectacol nu au lipsit însă nici aparatele de zbor devenite clasice şi care, în ciuda vârstei, nu şi-au pierdut farmecul şi agilitatea. 

Participanţii la eveniment au putut de asemenea să viziteze şi să fotografieze mai multe aeronave militare aparţinând armatelor din statele NATO, Forţele Aeriene Române fiind reprezentate de o aeronavă Spartan.

Citește și: Salman Rushdie îl compară pe Donald Trump cu personajul Joker din 'Batman': 'Trăim într-o epocă în care adevărul este mai ciudat decât ficţiunea'

Programul a mai inclus simulări ale unor operaţiuni militare şi poliţieneşti, realizate atât la sol, cât şi în aer. Participanţii la eveniment au putut să viziteze zeci de standuri ale unor cunoscuţi producători de tehnică militară. 

Statele Unite ale Americii au fost partenerul principal al evenimentului. Pe lângă militarii cehi şi americani, cei mai numeroşi, la "NATO Days" au mai fost prezenţi reprezentanţi ai forţelor aeriene din alte 18 state membre ale alianţei. 

Evenimentul de la Ostrava, unul dintre cele mai mari show-uri aeronautice din Europa, a marcat totodată aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea forţelor aeriene ale Cehoslovaciei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.