Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 100 de mercenari arestaţi în Sudan în timp ce se îndreptau spre Libia

Twitter
Sudan

Forţele de securitate din Sudan au arestat 122 de "mercenari" sudanezi care se îndreptau spre Libia vecină pentru a lupta în această ţară aflată în conflict, a anunţat duminică agenţia oficială Suna la Khartoum, scrie AFP preluată de agerpres.

Guvernul de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi cu sediul la Tripoli, acuză părţile sudaneze că trimit mercenari să lupte alături de rivalul său, mareşalul Khalifa Haftar. Ceea ce autorităţile de la Khartoum neagă.

Potrivit unui raport ONU dat publicităţii în decembrie, mai multe grupări armate din Sudan şi Ciad, învecinate cu Libia, au participat în 2019 la lupte în Libia, alături de mareşalul Haftar, dar şi de GNA.

Potrivit purtătorului de cuvânt al forţei paramilitare RSF (Forţa de susţinere rapidă), citat de Suna, "o forţă de securitate a reuşit să captureze 122 de combatanţi, printre care opt copii, îndreptându-se spre Libia ca mercenari".

Agenţia a difuzat pe site-ul său o înregistrare video în care pot fi văzuţi zeci de tineri aşezaţi pe jos şi înconjuraţi de membri înarmaţi ai forţelor de securitate la bordul unor autovehicule militare.

Înregistrarea a fost filmată, potrivit Suna, în oraşul Geneina, capitala statului Darfur de Vest, situat la frontiera cu Ciad şi Libia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.