Peste 100 de migranţi au fost descoperiţi, miercuri, ascunşi în două camioane care urmau să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, străinii încercând în acest fel să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen, potrivit Agerpres.
Primul camion cu migranţi era condus de un român care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ferestre şi uşi PVC pe ruta România - Italia.
"În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, 75 de cetăţeni străini", a informat Poliţia de Frontieră Arad.
Ulterior, prin acelaşi punct de frontieră a vrut să iasă un cetăţean turc, aflat la volanul unui TIR camion în care transporta piese auto pe ruta Turcia - Germania. În remorcă se aflau şi 28 de migranţi.
Toţi cei 103 migranţi au fost duşi la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări, stabilindu-se că sunt din Bangladesh, India şi Pakistan. Ei au declarat că intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări în ambele cazuri.
Peste 100 de migranţi au fost găsiţi ascunşi în două camioane, la frontieră
București
16°C
Articole Similare

76
FOTO | Carne alterată, produse expirate și depozitare necorespunzătoare: ANPC a amendat cu 7,6 milioane de lei agenți economici din domeniul alimentar
76

620
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
620

35
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
35

2.384
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.384

1.481
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.481

2.768
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
2.768

111
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
111

1.343
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.343

1.995
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
1.995

42
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
42

99
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
99

3.146
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
3.146

3.990
Achitare în bloc în dosarul Primăriei Mangalia: Primarul Cristian Radu și funcționarii implicați scapă de acuzații
3.990

















Comentează