Peste o sută de reclamaţii ale cetăţenilor cu privire la canalizări pluviale înfundate au fost primite de Regia Autonomă Judeţeană de Apă (RAJA) Constanţa, de marţi seară şi până în prezent, judeţul fiind sub cod roşu de ploi abundente.
"Din noaptea de 7 octombrie, ora 21:00, şi până în prezent, la Dispeceratul RAJA s-au înregistrat 104 reclamaţii din judeţul Constanţa, toate vizând canalizări pluviale înfundate, unele rezolvate, altele aflate în curs de rezolvare", se arată într-un comunicat transmis de RAJA Constanţa remis Agerpres.
Conform sursei citate, în prezent, din cauza unei avarii survenite la reţeaua de alimentare cu energie electrică, este afectată alimentarea cu apă a localităţii Tătaru.
"Sistemul va fi repornit imediat ce furnizorul de energie va restabili tensiunea electrică", au precizat reprezentanţii RAJA.
Potrivit avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 7 octombrie, ora 21:00 - 8 octombrie, ora 15:00, în judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov şi în municipiul Bucureşti plouă torenţial şi abundent, cantităţile de apă acumulate ajungând la 80 - 100 l/mp şi izolat 120 - 140 l/mp.
Comentează