Peste 1.200 de apeluri au fost înregistrate, de la începutul acestui an, la ''Telefonul copilului'', la care răspund angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), se arată într-un comunicat de presă transmis, marţi, de Consiliul Judeţean Botoşani, potrivit Agerpres.
Potrivit sursei citate, în urma apelurilor la numerele de telefon 119 sau 983, au fost preluate 43 din sesizări care s-au transformat în cazuri instrumentate de către specialiştii DGASPC Botoşani.
"Dintre cazurile rezolvate până în prezent, 15 au fost soluţionate prin consiliere telefonică, iar 26 prin deplasare în teren, pentru că au fost de o complexitate ridicată. Majoritatea sesizărilor la Telefonul Copilului au vizat neglijarea copiilor, violenţa domestică, iar în unele cazuri a fost necesară impunerea unei măsuri de protecţie, adică scoaterea copiilor, iar într-un caz chiar a mamei din mediu abuzator şi plasarea acestora într-un centru maternal sau în asistenţă maternală", a declarat directorul DGASPC, Doina Nacu.
Consiliul Judeţean Botoşani a aprobat, recent, modificarea structurii Complexului de servicii de tip rezidenţial "Micul Prinţ" din cadrul DGASPC prin includerea serviciului social "Telefonul copilului. Astfel, 24 de ore din 24 angajaţii DAGSPC Botoşani răspund la cele două numere de urgenţă 119, respectiv 983 pentru a acorda asistenţă de urgenţă copiilor care au nevoie de ajutor.
Peste 1.200 de apeluri înregistrate, de la începutul anului, la 'Telefonul copilului'
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2
Demograful Vasile Ghețău vorbește despre demografia la răscruce din SUA: 'Între declin natural și criza imigrației'
2

912
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
912

39
Istoria zilei păcălelilor - Din Antichitate la farsele contemporane
39

2.397
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
2.397

2.259
VIDEO Șofer filmat în timp ce încerca să mituiască un polițist, după ce a primit un avertisment pentru că nu a purtat centura de siguranţă
2.259

5.577
Interceptări explozive în dosarul șefului ARR: saci cu bani, examene trucate și zeci de mii de euro la fiecare sesiune
5.577

1.700
Horoscopul lunii aprilie 2026. Nativii sunt iubiți
1.700

2.297
Aceste 4 zodii trebuie să se pregătească pentru ceva spectaculos începând cu data de 13 aprilie
2.297

785
Horoscopul zilei de 2 aprilie 2026. Berbecii vor avea o zi destul de dinamică. Află ce se întâmplă cu zodia ta
785

1.666
Obiceiul banal pe care mulți români îl au când își pregătesc valiza. Așa devin țintă directă pentru infractori
1.666

1.364
Ce se întâmplă în creierul nostru după vârsta de 30 de ani: Studiul care răstoarnă mitul 'e prea târziu să te schimbi'
1.364

868
O româncă a plătit 12.000 de euro unui prinț fals pentru a o angaja. Cum a fost atrasă în capcana unui nigerian
868

66
Bani europeni pentru flori și plante aromatice: AFIR pregătește lansarea unei noi linii de finanțare
66
















Comentează