Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 2.800 de persoane şi 300 de maşini semnalate în Sistemul Informatic Schengen, depistate în ultima lună

politia romana

Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în ultima lună, peste 2.800 de persoane, 302 autovehicule şi peste 200 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen, scrie news.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), în luna aprilie, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 1.678 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen).

Dintre acestea, poliţiştii români au pus în aplicare 82 de mandate europene de arestare, au depistat 218 persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 457 de persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi alte 41 care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.

De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 145 de documente, găsite 8 plăcuţe de înmatricultare şi descoperite 263 de autovehicule căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.

Totodată, 1.130 de persoane, căutate de autorităţile române, au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Dintre acestea, 139 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 105 erau semnalate de România ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 78 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 28 erau semnalate dispărute de autorităţile române.

Totodată, partenerii străini au identificat, pe teritoriul lor, 39 de autovehicule căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale şi 57 de documente semnalate de România.

Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române a fost inaugurat în 16 septembrie 2010.

Sistemul informatic SIRENE este destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, respectiv S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.