DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peste 20 de locatari ai unui bloc din Sfântu Gheorghe, evacuaţi după ce un incendiu a izbucnit într-un atelier de reparaţii aflat la parter

www.news.ro
evacuare incendiu

Peste 20 de locatari ai unui bloc din municipiul Sfântu Gheorghe au fost evacuaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce într-un atelier de reparaţii pentru electrocasnice aflat la parterul imobilului a izbucnit un incendiu, potrivit news.ro.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna au transmis că, în jurul orei 3.00, pompierii din Sfântu Gheorghe au fost solicitaţi să intervină la un incendiu produs la un atelier de reparaţii de electrocasnice, situat la parterul unui bloc de locuinţe de pe strada Nicolae Iorga din municipiu.

Citește și: SURSE Fostul prim-ministru Tăriceanu începe PELERINAJUJL la DNA-A pus pe masa procurorilor bunuri pentru acoperirea sechestrul de 800.000 dolari pus de Direcție

Acolo s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă şi spumă şi ambulanţă SMURD.

Pompierii militari au interventit pentru localizarea şi lichidarea incendiului şi au evacuat 23 de locatari din apartamentele de la etajele superioare.

Totodată, pompierii au scos din atelierul afectat de flăcări cinci butelii care prezentau pericol de explozie.

În urma incendiului, care s-ar fi produs din cauza unui scurtcircuit, au ars mai multe aparate electrocasnice şi bunuri din atelier.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.