Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 20 de tone de deşeuri de metal, oprite la frontieră, în Bihor

Poliţiştii de frontieră de la Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu 21.300 kilograme de deşeuri de metal, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente necesare importului, anunță news.ro.

”Poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat în data de 22.07.2022, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar condus de un cetăţean român. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri metalice de la o societate comercială din Germania, pentru o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu”, transmite Poliţia de Frontieră, într-un comunicat de presă, de sâmbătă.

În urma verificărilor, s-a constatat că automarfarul era încărcat cu 21.300 kilograme de deşeuri metalice, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.