Peste 2.000 de persoane au participat la prima ediţie a Maratonului Resuscitării

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-10-2023

Actualizat: 16-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: radiocluj.ro

Peste 2.000 de persoane au participat, duminică, la prima ediţie a Maratonului Resuscitării organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău în parteneriat cu mai multe instituţii medicale din judeţ, potrivit Agerpres.

Organizatorii s-au axat la această ediţie pe una dintre cele mai critice situaţii de urgenţă, şi anume stopul cardio-respirator.

"Din nefericire, într-un astfel de caz, fiecare minut care trece fără manevre de resuscitare reduce şansele de supravieţuire ale victimei. Fiind martor al unei astfel de situaţii, reacţia oamenilor poate face diferenţa. În concluzie, cunoaşterea manevrelor de prim ajutor este esenţială pentru a putea acţiona într-un mod responsabil şi eficient, în caz de urgenţă", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.

Peste 50 profesionişti din domeniul medical, medici, asistenţi, paramedici, studenţi la medicină şi voluntari, au fost prezenţi în trei centre comerciale din municipiul Bacău pentru a-i învăţa pe oameni cum să recunoască un stop cardio-respirator şi modul corect în care ar trebui să acţioneze.

Alături de ISU Bacău au fost reprezentanţi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Crucea Roşie Bacău, Şcoala Sanitară Postliceală "Sanity" Bacău, Şcoala Postliceală FEG Bacău şi Şcoala Postliceală Sanitară a Colegiului "Mihai Eminescu" Bacău.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri