Un poliţist din Galaţi este cercetat disciplinar, după ce a amendat un pompier voluntar care se deplasa către o intervenţie şi nu ar fi acordat prioritate autospecialei de Poliţie care mergea la acelaşi eveniment. Cazul a generat reacţii la nivelul conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, care a dispus verificări interne pentru a clarifica împrejurările în care a fost aplicată sancţiunea.
Pompierul a primit o amendă de peste 3.000 de lei şi i s-a suspendat dreptul de a conduce. Iniţial, Poliţia judeţeană Galaţi a transmis că acesta nu a respectat prevederile Codului Rutier, având montate, în partea superioară a autovehiculului, două dispozitive cu lumini albastre şi un dispozitiv sonor, fără a avea dreptul legal de a le folosi.
Ulterior, conducerea IPJ Galaţi a reevaluat situaţia şi a dispus verificări. Instituţia a anunţat public că analizează circumstanţele în care a fost aplicată sancţiunea contravenţională.
Verificări interne şi cercetare disciplinară
„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi a analizat circumstanţele situaţiei în care un pompier voluntar, aflat în deplasare către o intervenţie, a fost sancţionat contravenţional. Pentru clarificarea tuturor aspectelor, au fost dispuse verificări interne”, a transmis, duminică, IPJ Galaţi.
Sursa citată a precizat că, în urma primelor verificări efectuate, conducerea instituţiei a dispus declanşarea cercetării disciplinare prealabile faţă de poliţistul în cauză, urmând ca rezultatele acesteia să stabilească dacă au fost respectate toate procedurile legale.
„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi regretă contextul creat şi reafirmă preocuparea constantă pentru respectarea cadrului legal, responsabilitate profesională şi cooperare instituţională, în interesul cetăţenilor”, a mai transmis instituţia.
Circumstanţele sancţiunii
În cursul zilei de joi, IPJ Galaţi informa că, la data de 3 februarie 2025, în jurul orei 15:30, un echipaj din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti, care se deplasa la un eveniment în satul Căueşti, a depistat în trafic, pe DJ251J, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din localitatea Drăguşeni, care circula dinspre Fundeanu către Căueşti.
Potrivit informării iniţiale, „conducătorul autoturismului respectiv nu ar fi respectat semnalele luminoase ale autospecialei de poliţie, respectiv obligaţia de a opri sau de a facilita trecerea acesteia, şi ar fi avut montate, în partea superioară a autovehiculului, două dispozitive cu lumini albastre şi un dispozitiv sonor, similare celor utilizate de poliţie, jandarmerie sau ambulanţă, fără a avea dreptul legal de a le folosi, conform Criteriilor de performanţă din 2024 privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă”.
Bărbatul de 56 de ani a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 3.037,5 lei şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.






























Comentează