Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 2.200 de vieţi salvate în cei patru ani de la operaţionalizarea elicopterului SMURD Jibou

Botosaneanul.ro
SMURD

Peste 2.200 de persoane aflate în dificultate au beneficiat de serviciile de salvare ale elicopterului SMURD Jibou, în primii patru ani de activitate, aniversaţi pe 10 septembrie., potrivit Agerpres.

"În această zi specială, dorim să le mulţumim tuturor celor care au format şi formează echipajele de zbor, piloţi, medici, asistenţi, salvamontişti, operatori troliu, salvatori, personal tehnico-ingineresc, pentru tot profesionalismul şi empatia de care aţi dat dovadă în cei 4 ani, în care aţi reuşit să readuceţi zâmbetul pe chipurile a 2.233 de persoane aflate în momente dificile. În fiecare zi dovediţi că sunteţi adevăraţi eroi, oameni care reuşesc să fie permanent şi necondiţionat alături de oamenii de lângă noi, atunci când au atât de multă nevoie de ajutor. Fiecare intervenţie este un act de curaj şi sacrificiu, iar eforturile voastre merită pe deplin aprecierea noastră", se arată într-o postare, pe pagina de Facebook a Inspectoratului General de Aviaţie (IGAV).

Elicopterul SMURD ce deserveşte judeţele regiunii de Nord-Vest ale ţării a fost operaţionalizat în Punctul de Operare Aeromedical din oraşul Jibou, la data de 10 septembrie 2019.

"Pe parcursul acestor ani, elicopterul SMURD şi-a adus un aport semnificativ la succesul misiunilor de salvare a cetăţenilor aflaţi în situaţii limită. Mulţumim salvatorilor de la Punctul de Operare Aeromedical din Jibou pentru profesionalism şi dăruire, vă urăm multă sănătate şi cer senin", precizează, la rândul, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, pe contul de Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.