Peste 2.700 de persoane din Iași se află în izolare la domiciliu

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 25-05-2020

Actualizat: 25-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: ipsos.com

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi au informat, luni, că 2.723 persoane sunt izolate la domiciliu, fără a avea simptomatologie specifică, ele fiind monitorizate.

Purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, Marius Voicescu, a declarat că 50 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Gabriela Firea reacție privind candidatura lui Marcel Vela la Primăria Capitalei: Pentru mine, orice candidat este de luat în seamă

"Conform ultimelor centralizări, 127 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 25 persoane au ieşit din carantină. În momentul de faţă, la nivelul judeţului Iaşi, sunt înfiinţate patru centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a două unităţi administrativ teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi. Structurile IPJ şi IJJ au efectuat 746 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricţiilor stabilite", a declarat reprezentantul DSP Iaşi.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri