Peste 40 de pompieri de la ISUBIF au intervenit, marţi dimineaţă, la evacuarea oamenilor din tunelul de metrou, după ce o garnitură de tren s-a oprit la aproximativ 200 de metri de intrarea la peron, a informat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, pentru preîntâmpinarea oricăror situaţii nedorite, cele 276 de persoane din garnitura de metrou au fost evacuate şi conduse în siguranţă în staţia de metrou Basarab.
"Intervenţia promptă şi profesionalismul echipelor de intervenţie au condus la succesul misiunii, toate persoanele fiind în siguranţă şi fără a avea nevoie de asistenţă medicală. Peste 40 de pompieri din cadrul ISUBIF au intervenit cu echipamentele specifice de intervenţie în subteran intrate în dotarea pompierilor din Capitală, patru autospeciale de stingere, două ambulanţe SMURD şi Detaşamentul Special de Salvatori", arată DSU.