Peste 40 metri cubi de material lemnos confiscaţi de poliţişti în urma unor controale pe Valea Bârgăului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-01-2024

Actualizat: 19-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Peste 40 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 14.300 de lei, au fost confiscaţi în urma unor controale ale poliţiştilor pe Valea Bârgăului, la depozite şi transportatori, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.

De asemenea, au fost aplicate şase sancţiuni pentru abateri la regimul silvic, în cuantum de 14.000 de lei.

"În perioada 17-18 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu specialişti ai Gărzii Forestiere Cluj şi lucrători silvici din cadrul ocoalelor silvice de regim, au acţionat pentru combaterea activităţilor ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării şi comercializării materialului lemnos şi combaterea braconajului piscicol. Astfel, pe Valea Bârgăului, au fost verificate 2 depozite de material lemnos şi 16 transporturi de material lemnos, iar în trafic au fost oprite pentru control 25 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 14 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 16.310 lei, dintre care 6 pentru abateri la regimul silvic, conform Legii 171/2010, în valoare de 14.000 lei, şi 8 pentru abateri rutiere, conform O.U.G. 195/2002. Din totalul sancţiunilor la regimul silvic aplicate, 3 au fost pentru nereguli la depozite şi 3 pentru nereguli constatate la transportatori", a informat IPJ Bistriţa-Năsăud.

Totodată, a fost confiscată cantitatea de 42,924 metri cubi de material lemnos, în valoare de 14.341 de lei, şi a fost reţinut un permis de conducere.

Din totalul materialului lemnos confiscat, aproxima

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri