DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peste 42.000 de oameni așteaptă la coadă să se închine la moaștele Sfintei Parascheva

pelerinaj sfanta parascheva moaste iasi

Peste 42.000 de oameni așteaptă, duminică dimineață, la coadă ca să se roage la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în Iași. Potrivit autorităților, până acum au trecut pe la raclă peste 66.000 de pelerini, scrie Mediafax.

Peste 42.000 de oameni așteaptă, potrivit autorităților, duminică dimineață, să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, după ce până acum alți peste 66.000 de pelerini au trecut pe la raclă.

Duminică dimineața au sosit în Iași cu pelerini din diverse colțuri ale țării cu 80 de autocare și 90 de microbuze.

Citește și: ALERTĂ Viorica Dăncilă și-a convocat miniștrii în ȘEDINȚĂ: Ce acte pune pe masă, la ultima întâlnire a Guvernului

Autoritățile anunță că aproape 300 de persoane au avut nevoie de ajutor medical. „Au fost 294 de cazuri, din care 31 persoane transportate la spital (luxație, criză comițială, traumatism cranian prin cădere, hipertensiune arterială, infarct, fractură, epilepsie)”, au transmis sursele citate.

Duminică dimineața sunt în misiune, în cadrul manifestărilor dedicate hramului Sfintei Parascheva, 341 de forțe de ordine ale Ministerului de Interne și Poliției locale Iași.

Ralca cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată, sâmbătă seara, pe umeri pe străzile din centrul Iașului, în cadrul unei procesiuni impresionante, la care au participat mii de localnici și pelerini. În cortegiul care a transportat racla s-au aflat 70 de preoţi din toate lăcaşele de cult ale Arhiepiscopiei Iaşilor. Lor li s-au alăturat studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, dar şi 165 de călugăriţe venite din mănăstirile Moldovei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.