Peste 50.000 de persoane au trecut până vineri pe la Sfintele Moaşte depuse spre închinare pentru a fi cinstite de pelerini cu ocazia pelerinajului prilejuit de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, potrivit Agerpres.
Preotul Adrian Agachi, consilier patriarhal coordonator la Biroul de presă şi relaţii publice al Patriarhiei Române, a declarat pentru AGERPRES că peste 600 de tineri s-au înscris ca voluntari, ei urmând să ajute în aceste zile cu tot ce este nevoie, astfel încât pelerinilor să nu le lipsească nimic.
"Grupul se numeşte 'Tineri în acţiune' şi aparţine de Arhiepiscopia Bucureştilor. Începând de joi, sunt împărţite pachete alimentare celor care vin să se închine la Sfintele Moaşte, iar pe timpul nopţii le sunt oferite şi băuturi calde", a precizat preotul.
În perioada 19-29 octombrie, se desfăşoară în Capitală o serie de evenimente liturgice prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), bucuria pelerinajului din acest an fiind sporită de prezenţa raclei cu moaştele Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ - Noul Hozevit, alături de cele ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Ierarh Nectarie şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Luni, 27 octombrie, ziua prăznuirii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, slujba Sfintei Liturghii, desfăşurată la Altarul de Vară, va fi condusă de Patriarhul Ecumenic, împreună cu Patriarhul Daniel, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi un sobor de preoţi şi diaconi.
În perioada 19-22 septembrie, Sfintele Moaşte au fost scoase din Catedrala Patriarhală şi aşezate în pridvorul acesteia, de joi, la finalul procesiunii "Calea Sfinţilor", acestea fiind depuse spre închinare în Baldachinul Sfinţilor de pe Colina Patriarhiei.
Pe 29 octombrie, după închinarea ultimului pelerin, Sfintele Moaşte vor fi reaşezate în Catedrala Patriarhală.






























Comentează