Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peste 66.000 de persoane sunt înscrise în Registrul Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice

www.agerpres.ro
ministerul sănătății

Peste 6.000 de români s-au înscris în acest an în Registrul Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, care numără în prezent 66.128 de persoane, arată Ministerul Sănătăţii (MS). Transplantul de aceste celule reprezintă singura soluţie terapeutică pentru persoanele diagnosticate cu cancere de sânge potrivit  news.ro

Conform MS, peste 6.000 de români s-au înscris în anul 2019 în Registrul donatorilor, care numără în prezent 66.128 de persoane. În România, în fiecare an, trei persoane la 100.000 locuitori sunt diagnosticate cu cancere de sânge, iar singura soluţie terapeutică o reprezintă transplantul de celule stem hematopoietice.

Din aprilie 2013, de când a devenit funcţional Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice, 235 de pacienţi au fost transplantaţi cu celule stem hematopoietice provenite de la donatori neînrudiţi. Pentru nouă dintre aceştia, cel care a donat a fost găsit în ţară, iar pentru ceilalţi în registrele din Germania, Polonia, Marea Britanie, Italia, Spania, Franţa, Cipru, Israel, Grecia, Elveţia, Suedia, Belgia, Austria sau India.

"Pentru 210 dintre pacienţi, reprezentând o treime din totalul pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare ale centrelor de transplant de celule stem hematopoietice din România, nu s-a găsit donator un compatibil nici în registrul global, iar pentru 77 dintre pacienţi cu donator compatibil identificat, găsirea acestuia a fost prea târziu şi au pierdut indicaţia de transplant datorită recăderii bolii. În prezent, 37 de pacienţi români sunt în aşteptarea unui donator", arată MS.

Acest tratament poate salva viaţa pacienţilor în cazul a peste 70 de boli grave de sânge, printre care se numără leucemiile, limfoamele, mieloamele, anemia aplastică şi anemiile hemolitice ereditare severe, dar şi afecţiuni precum sindromul mielodisplazic, boli ereditare ale sistemului imunitar şi tulburările metabolice moştenite.

"Am văzut pacienţi care au reuşit să învingă atacul unor boli necruţătoare datorită transplantului realizat cu celule stem donate de persoane neînrudite. În lumea medicală li se spune supravieţuitori deşi poate termenul potrivit este renăscuţi. Avem această şansă de a fi cei care pot contribui la renaşterea unui semen aflat într-o situaţie limită şi puţine lucruri pot fi mai valoroase. Invit pe toţi cei care doresc să fie parte din binele comun, cei cărora le pasă, să facă acest pas. Cu cât suntem mai mulţi cu atât şansele unor donatori compatibili sunt mai mari”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-un comunicat de presă transmis de MS.

La nivel mondial, peste 35 de milioane de potenţiali donatori sunt înscrişi în registrele din 55 ţări, inclusiv din România. Şansele unui pacient din România de a-şi găsi un donator compatibil cresc odată cu numărul donatorilor voluntari înscrişi în registrul din România.

"Deşi Registrul din România numără în prezent 66.128 de posibili donatori, încă nu este suficient pentru a găsi donator-pereche pentru toţi pacienţii români aflaţi pe lista de aşteptare. Pentru unul din trei români a cărui viaţă depinde de un transplant cu celule stem hematopoietice de la un donator neînrudit nu există în registrele internaţionale persoane compatibile", mai scrie în comunicatul MS.

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice a lansat, anul trecut, campania de înscriere online "Donează o şansă la viaţă”, în urma căreia 1.306 persoane au solicitat kitul de înscriere. Înscrierea online are avantajul că orice persoană sănătoasă, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 45 de ani, se poate înscrie de acasă, fără a mai fi nevoie să meargă la un centru specializat.

"Ne dorim să putem asigura o şansă la viaţă tuturor pacienţilor din România care au nevoie de un transplant de celule stem hematopoietice şi pentru care nu există donatori compatibili înrudiţi. De aceea încercăm să conştientizăm publicul larg asupra importanţei înscrierii în Registrul donatorilor de celule stem hematopoietice şi a impactului transplantului de celule stem asupra vieţii pacienţilor. Obiectivul nostru este acela de a ajunge la 100.000 de voluntari înscrişi până la sfârşitul anului 2020, crescând astfel la 75% şansele de identificare a unui donator compatibil celor care au nevoie de un transplant”, a declarat dr. Aurora Dragomirişteanu, director general al Registrului Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice.

De la primul transplant, realizat în 1957, şi până în prezent au fost efectuate în lume peste 1,2 milioane de transplanturi de celule stem hematopoietice.

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoitice a fost iniţiată de Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă şi este celebrată în fiecare an la nivel internaţional în a treia sâmbătă a lunii septembrie, anul acesta în 21 septembrie. Scopul acestei iniţiative este de a mulţumi milioanelor de donatori de celule stem hematopoietice înscrişi în registrele din întreaga lume şi de a recunoaşte cooperarea globală în transplantul de celule stem hematopoietice.

În România, Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice este sărbătorită printr-o serie de evenimente de informare şi de promovare a donării de celule stem hematopoietice, în cadrul campaniei "Donează o şansă la viaţă!”, derulată în Bucureşti, în perioada 20-21 septembrie, în Parcul Unirii.

Cu această ocazie, în cadrul campaniei "Donează o şansă la viaţă" care este la a opta ediţie, în Bucureşti, sâmbătă seara, pentru o oră începând cu ora 21:00, fântânile de pe bulevardul Unirii vor oferi un spectacol în culorile albastru-alb-roşu, specifice registrului internaţional (AMDM) din care şi RNDVCSH face parte. Proiecţia de lumină şi culoare cu simbolul Zilei Mondiale a Donatorilor de Celule Stem Hematopoietice, însoţită de mesajele ”Thank You! Donor”, ”Donează o şansă la viaţă!”, ”Înscrie-te în Registrul donatorilor de celule stem hematopoietice!”, ”Campanie susţinută de Ministerul Sănătăţii!”, vor fi  integrate într-un spectacol muzical, pe muzica lui George Enescu (Rapsodia Română).

Campania „Donează o şansă la viaţă!” este susţinută de Ministerul Sănătăţii în cadrul programului naţional de sănătate „Transplantul medular de celule stem hematopoietice periferice şi centrale”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.