Peste 8 hectare de vegetaţie au ars în două incendii, la Ştefan cel Mare şi Hangu

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-03-2023

Actualizat: 14-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Foto ISU

Peste 8 hectare de vegetaţie au ars în două incendii care s-au produs, luni, din cauza focului în spaţii deschise, în localităţile Ştefan cel Mare şi Hangu, potrivit Agerpres.

Primul incendiu s-a produs în comuna Hangu iar la faţa locului au intervenit pompieri de la Garda Poiana Teiului şi Detaşamentul Târgu Neamţ, voluntari din localitate şi angajaţi ai Ocolului Silvic Poiana Teiului.

"Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiul ce s-a manifestat la vegetaţia uscată cu posibilitatea propagării la fondul forestier. A ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 5 hectare", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Al doilea incendiu s-a produs în localitatea Ştefan cel Mare unde a fost afectată o suprafaţă de 3 hectare de vegetaţie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri