Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că duminică au intrat în România, prin punctele de frontieră din toată ţara, 83.417 de persoane, dintre care 7.760 de cetăţeni ucraineni, în scădere cu 16,35% faţă de ziua precedentă, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 170.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 40.000 de mijloace de transport.
Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţara noastră 2.541.696 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 75 de fapte ilegale (38 infracţiuni şi 37 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 17.000 de lei.
Duminică nu s-a permis intrarea în ţară a 20 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 20 cetăţeni români din diferite motive legale.
Peste 83.000 de persoane au intrat duminică în România, dintre care aproape 7.800 de ucraineni
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

25
Romsilva l-a premiat pe pădurarul care a salvat cele două minore în județul Mureș
25

831
Piedone scapă definitiv de controlul judiciar: Curtea de Apel Brașov respinge contestația DNA
831

130
Controversele din jurul lui Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării: Tanchist școlit la finalul anilor '80, prins acum în războiul dronelor de la granițele României (presă)
130

86
Programul supermarketurilor și mall-urilor de Paște 2026 în București. Ce trebuie să știi înainte să pleci la cumpărături
86

2.212
Lovitură dată de ANSVSA înainte de Paște: Tone de alimente retrase și amenzi de 1,4 milioane de lei
2.212

2.467
Vicepreședinte ANS povestește prin ce a trecut după ce în blocul său a avut loc o explozie: 'Am văzut și un om ars'. În același imobil locuiește și Nicolae Văcăroiu
2.467

61
FOTO Accident cu victime în Mehedinți: O mașină s-a făcut praf
61

9.873
Incendiu în Sectorul 3 - Medic cunoscut înjunghiat, moarte "ascunsă" în flăcări / Anchetă de proporții în București
9.873

17
Activităţi de Ziua Conştientizării Autismului: aproximativ 400 de copii cu această tulburare, în evidenţele DGASPC
17

53
Amenzi şi plângere penală în domeniul jocurilor de noroc: peste 50.000 de persoane, autoexcluse la nivel naţional
53

1.769
Început de aprilie cu avertizare ANM pentru toată țara / Prognoza meteo pentru București
1.769

22
FOTO Incendiu într-un bloc din Petrila, județul Hunedoara: zeci de persoane au fost evacuate
22

46
Avertizare hidrologică: Cod portocaliu de inundații pe râuri din Iași
46
















Comentează