Peste ce obstacole trebuie să treacă liberalii pentru revenirea la votul în două tururi

Autor: Politic Scan

Publicat: 19-01-2016

Actualizat: 19-01-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

1 Romania. P. 10__13Partidul Național Liberal a creat mare zarvă pe scena politică, odată cu cererea adresată Guvernului Cioloș de a modifica legea alegerilor locale printr-o Ordonanță de Urgență, pentru a se reveni la sistemul de vot în două tururi. Totuși, care sunt variabilele de care depinde adoptarea sau respingerea Ordonanței, care trebuie să treacă prin Parlament, mai exact la Camera Deputaților, care este decizională în acest sens?

Liberalii trebuie să-l convingă în primul rând pe Cioloș pentru a da Ordonanța, după ce prim-ministrul s-a văzut nevoit anul trecut să-și scoată din programul de guvernare acest obiectiv, negăsind sprijin politic. Dacă reușesc asta, liberalii sunt la mâna UNPR-ului, care poate vota pentru, asta dacă Oprea nu se înțelege cu PSD și formațiunea va merge singură în alegeri. Dacă progresiștii cad la înțelegere cu social-democrații pe tema alegerilor locale, împreună adună 180 de deputați, mai având nevoie de minim 12 deputați pentru ca rezultatul votului să fie împotriva adoptării Ordonanței. Cum UDMR este un partid pe care îl avantajează, fără doar și poate, votul într-un singur tur de scrutin și cum aceștia au 17 deputați, în scenariul amintit mai sus, inițiativa liberalilor pare sortită eșecului. Astfel, ultima șansă pentru liberali este ca UNPR să nu se înțeleagă la negocieri cu PSD.

Chiar și dacă acest lucru se va întampla, OUG va putea fi contestată la CCR, din cel puțin două motive. Primul motiv este reprezentat de lipsa de urgență, motiv pentru care Curtea a mai respins o Ordonanță în ultima perioadă. (vezi și:Premieră: CCR respinge o ordonanță de urgență constatând… lipsa urgenței). Al doilea motiv este reprezentat de faptul că modificarea cerută de liberali este una de substanță, iar pentru asta trebuia publicată cu cel puțin un an înainte de alegeri pentru a putea produce efecte.

Citește și Iordache, PSD: Nu suntem de acord cu alegerea primarilor în două tururi

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri