În ultimele 24 de ore, la nivel naţional, salvatorii au fost solicitaţi în 1.002 cazuri, 52 fiind misiuni de stingere a incendiilor, 877 pentru acordarea primului ajutor medical, au avut cinci misiuni de descarcerare şi tot atâtea pentru deblocare/salvare, conform unui comunicat de presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis duminică, informează agerpres.ro.
În noaptea de Înviere, peste 2.000 de salvatori au asigurat misiunile specifice în zonele în care au fost organizate evenimente publice de amploare, iar alţi 3.000 au fost la datorie pentru protecţia şi siguranţa cetăţenilor, în cazul producerii unor evenimente nedorite.
"În această perioadă, 780 persoane au fost asistate medical de către pompierii care încadrează echipajele de prim-ajutor medical, iar 11 persoane au fost salvate din medii ostile vieţii. Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a scăzut cu 21% faţă de Noaptea de Înviere din anul trecut", menţionează IGSU.
Pentru asigurarea climatului de siguranţă la nivelul comunităţii în această perioadă, IGSU a dispus o serie de măsuri pentru eficientizarea misiunilor.
Au fost dislocate mai multor autospeciale de descarcerare şi acordare a primului ajutor medical pe autostrăzile A2 şi A4, având în vedere că este preconizată o creştere a numărului de persoane care se deplasează în zona litoralului.
Totodată, în localitatea Prislop din judeţul Hunedoara a fost operaţionalizat un punct de prim ajutor medical, unde paramedicii SMURD vor asista persoanele cu urgenţe medicale.
Peste o mie de intervenții ale pompierilor în ultimele 24 de ore
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

244
Horoscopul zilei de 16 aprilie 2026. Leii simt nevoia de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
244

34
Intervenție de urgență a Jandarmeriei Montane: turiști căzuți cu ATV-ul într-un pârâu
34

2.241
'Credeam că este o divinitate' - După ani de 'jurământ', o tânără din Argentina dezvăluie ce a trăit alături de 'Guru' Bivolaru
2.241

1.935
Ministrul Educației, gafă de „nota 4”: a greșit de două ori pragul de promovare la Bacalaureat
1.935

136
Starețul Mănăstirii Xenofont din Sfântul Munte Athos, înainte de aducerea Cinstitului Cap al Sf. Gheorghe la Mănăstirea Pantocrator: 'Când sărutăm cu evlavie sfintele moaște, sărutăm Preasfântul Trup al lui Hristos Cel Înviat'
136

7.424
VIDEO UPDATE Incendiu devastator în Constanța: Arde un bloc întreg. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
7.424

33
Intervenţie pentru salvarea unei persoane care s-a răsturnat cu ATV-ul într-o zonă greu accesibilă a Munţilor Şureanu
33

37
De miercuri, elevii revin la clase pentru ultimul modul de învăţare din acest an şcolar
37

57
Biciclist accidentat grav de un motociclist, după ce a traversat strada pe culoarea roşie a semaforului
57

5.608
Un proiect fără precedent: BNR începe să bată la ușile românilor pentru a afla, în detaliu, situația financiară a gospodăriilor
5.608

87
Job-urile de curățenie la domiciliu sunt la mare căutare
87

98
Românii care pleacă în Germania, avertizați de MAE: zboruri anulate și întârzieri majore
98

103
Furt ca în filme: Bujori de 20.000 de euro, dispărute dintr-o seră din Capitală, în noaptea de Înviere
103
















Comentează