Fostul ministru adjunct polonez al Justiţiei Marcin Romanowski, căutat sub acuzaţia de deturnare de fonduri publice, ar fi putut părăsi Ungaria via Serbia, a indicat premierul ungar Peter Magyar într-un interviu difuzat marţi seara de postul privat de televiziune polonez TVN24, în contextul vizitei pe care o efectuează în Polonia noul şef al executivului de la Budapesta, relatează Reuters, conform Agerpres.
Magyar se află în Polonia pentru o vizită de două zile, iar întrebarea cum de au reuşit să părăsească Ungaria fostul ministru polonez al justiţiei Zbigniew Ziobro şi adjunctul său Marcin Romanowski, amândoi căutaţi de parchetul din Varşovia, ar putea fi abordată în convorbirile de miercuri ale premierului ungar cu gazdele sale.
Ziobro şi Romanowski, despre care procurorii spun că au folosit în mod abuziv bani dintr-un fond destinat să ajute victimele infracţiunilor şi şi-au vizat oponenţii politici cu programe-spion, au primit azil în Ungaria în timpul predecesorului lui Magyar, Viktor Orban.
Ziobro se află în prezent în Statele Unite, iar Reuters a relatat luni că secretarul de stat adjunct al SUA Christopher Landau a instruit înalţi oficiali ai Departamentului de Stat să faciliteze obţinerea unei vize de către acesta. Nu este în schimb clar unde se află fostul său adjunct Romanowski.
"Din câte am înţeles, Ziobro (...) a plecat prin spaţiul Schengen cu aproximativ o zi înainte de inaugurarea mea", a afirmat Magyar în interviul pentru TVN24.
"Tocmai am vorbit cu colegii mei şi (...) sunt şi semne că dl Romanowski a plecat prin Serbia, dar această informaţie nu este confirmată încă", a adăugat el.
Ministerul sârb de Externe nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii trimisă prin e-mail în afara orelor de program, a mai notat Reuters.
Peter Magyar se întâlneşte miercuri la Varşovia cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu preşedintele Karol Nawrocki. Magyar şi Tusk vor călători apoi în oraşul portuar nordic Gdansk, unde se vor întâlni cu fostul preşedinte şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace Lech Walesa.
Varşovia intenţionează să ofere Budapestei acces la GNL din SUA prin intermediul unui nou terminal din Gdansk, care urmează să devină operaţional în 2028, a menţionat o sursă informată.
Magyar a mai afirmat în interviul pentru TVN24 că Ungaria ar dori preţuri mai mici pentru gazul care soseşte sub formă de GNL (gaz natural lichefiat).
"Încă nu este un preţ excelent şi competitiv", a spus premierul ungar. "Ne-am bucura foarte mult dacă ar fi o taxă de tranzit mai mică sau dacă Uniunea Europeană ar putea fi convinsă să facă mai competitiv gazul care vine ca GNL".






























Comentează