România s-a plasat în luna august pe primul loc în UE ca sume accesate din Fondul European de Garantare Agricolă - FEGA, a informat miercuri, în şedinţa de Guvern, ministrul Agriculturii, Petre Daea, după ce premierul Mihai Tudose l-a felicitat pentru performanţele obţinute în domeniu. "Încep prin a-l felicita, din nou, pe domnul ministru Daea, care iar a 'speriat' Europa prin atragerea de fonduri, nu cu oaia", a spus premierul Mihai Tudose, în deschiderea reuniunii Executivului, invitându-l pe ministrul Agriculturii să facă o scurtă prezentare pe această temă, conform Agerpres.
"România, pe luna august, este prima ţară ca sumă pe fondurile europene accesate pe FEGA. Vă informez domnule prim-ministru şi informez Guvernul că, până la această dată, din fondul FEGA, procentul de accesare este de 99,03%", a precizat Daea. "Adică aţi mai luat 1,8 miliarde euro", a completat prim-ministrul. "Da, în total, deci, prognozăm acum şi în analiza pe care am făcut-o aseară pentru PNDR, trecem, atingem cifra de 3,2 miliarde de euro pe agricultură, înţelegând aici fondul FEGA şi FEADR", a explicat ministrul Daea.
Comentează