Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Petre Roman, necăjit după moartea lui Mihnea Constantinescu: 'Eu l-am adus la Guvern. E cu adevărat o foarte mare pierdere'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Petre Roman

Fostul premier Petre Roman a declarat, duminică pentru MEDIAFAX, că decesul fostului diplomat Mihnea Constantinescu este o uriașă pierdere pentru statul român și că acesta a fost "un om cu un devotament formidabil pentru binele public".

"Sunt foarte, foarte, foarte necăjit de decesul lui Mihnea (Constantinescu - n.r.). Mi-a fost foarte apropiat încă de când era student. Eu l-am adus la Guvern. A fost purtătorul de cuvânt al Guvernului. A fost un colaborator extraordinar de important pentru mine. Trebuie să spunem că el a fost ceea ce numesc francezii foarte frumos «un grand serviteur de l'état», adică un mare om în serviciul statului", a afirmat Petre Roman, duminică, pentru MEDIAFAX.

Fostul prim-ministru a adăugat că Mihnea Constantinescu nu a urmărit niciodată "vreo ambiție personală de măriere, de funcții".

"Nu cred că pot să spun despre oricine altcineva cu aceeași convingere să spun aceeși apreciere. Un om cu un devotament formidabil pentru binele public și profesionist cum nu cred că mai pot să vorbesc despre altcineva decât despre Mihnea Constantinescu. E o uriașă pierdere. În ultima vreme a lucrat în Ministerul de Externe. Este o uriașă pentru statul român până la urmă. Niciodată nu a urmărit vreo ambiție personală, de mărire, de funcții. Întotdeauna a fost cel care făcea treaba, indiferent de domeniul în care i s-a cerut să opereze, să funcționeze. E cu adevărat o foarte mare pierdere", a conchis Petre Roman.

Tablou de Picasso furat, găsit în România? O cunoscută scriitoare a primit o scrisoare anonimă. Poliția a intrat pe fir

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat duminică că fostul diplomat Mihnea Constantinescu a murit sâmbătă noaptea, în străinătate.

Mihnea Constantinescu avea 56 de ani și a fost, pe rând, asistent personal al premierului Petre Roman, director de cabinet al premierului Theodor Stolojan (1991-1992), purtător de cuvânt al Guvernului (1991-1992), director de cabinet al premierului Nicolae Văcăroiu, ministru de stat pentru reforma economică în același guvern Văcăroiu.

A fost apoi director de cabinet si consilier al ministrului de externe de atunci Mircea Geoană (1996-1998).

Ulterior, Mihnea Constantinescu a fost director de cabinet al premierului Adrian Năstase (2004) și apoi director de cabinet al premierului Călin Popescu-Tăriceanu (2005-2008), dată după care îndeplinește funcția de ambasador cu însărcinari speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

În mai 2012, Mihnea Constantinescu a fost numit de premierul Victor Ponta în postul de consilier de stat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.