Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Petrecăreții de la o nuntă sau combatanți ai grupării Stat Islamic? O dronă a ucis cel puțin 20 de persoane, în Afganistan

drona

Cel puţin 20 de combatanţi ai grupării Stat Islamic au fost omorâţi în atacuri cu dronă în provincia afgană Kunar (est), a cărei capitală, Assadabad, se află la circa 185 km est de Kabul, relatează sâmbătă agenţia Xinhua.

Potrivit declaraţiilor şefului poliţiei provinciei Kunar, Juma Gul Hemat, atacurile cu dronă au vizat joi un grup de combatanţi jihadişti în zona Badgol din districtul Chawkay, unde au fost ucişi cel puţin 20 de insurgenţi înarmaţi.

Oficialul afgan a refuzat să ofere mai multe detalii, scrie agerpres.ro.

Pe de altă parte, unii localnici au afirmat, sub protecţia anonimatului, că toate victimele sunt civili care doreau să participe la o ceremonie de nuntă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.