Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Petrecerea de Anul Nou din Times Square este dedicată libertăţii presei. Drone ale poliţiei vor supraveghea zona

SAE Institute
New York City

Petrecerea de Anul Nou din Times Square este dedicată libertăţii presei, după ce Statele Unite au fost incluse în lista celor mai periculoase ţări pentru jurnalişti, scrie news.ro.

Joel Simon, directorul Committee to Protect Journalists, va activa coborârea bilei în piaţa newyorkeză, iar alţi jurnalişti de la publicaţii americane şi internaţionale se vor număra printre invitaţii speciali ai petrecerii, potrivit Deadline.

Două atacuri asupra jurnaliştilor au influenţat, în mod special, organizatorii să dedice sărbătoarea din Times Square libertăţii presei: uciderea sauditului Jamal Khashoggi, colaborator al Washington Post, în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, şi moartea a cinci angajaţi ai Capital Gazette din Annapolis, într-un atac armat care a avut loc în redacţia publicaţiei în luna iunie.

Citește și: Guvernul columbian denunţă posibile proiecte de atentat împotriva preşedintelui Ivan Duque

Khashoggi şi echipa Capital Gazette au fost desemnaţi, între alţii, de revista Time „personalitatea anului”.

Pentru a preveni posibile incidente în Times Square, poliţia din New York se va folosi pentru prima dată de drone care vor supraveghea spaţiul. Nu va fi permisă funcţionarea altor drone în seara de Revelion.

În plus, mai mult de 1.200 de camere de supraveghere vor fi amplasate în zonă.

La petrecerea dintre ani sunt aşteptaţi peste 2 milioane de oameni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.