DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Petrolul, lovit de o criză puternică: Prețul carburanților a ajuns la un nivel record în ultimii doi ani și jumătate

sonda petrol

Preţurile petrolului sunt aproape de cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani și jumătate, după o explozie produsă la un oleoduct care aprovizionează cel mai mare terminal de export din Libia, incident care a redus producţia acestei ţări, transmite Bloomberg.

Contractele futures pentru petrolul de referinţă pe piaţa americană sunt aproape neschimbate, după ce marţi au urcat cu 2,6% şi au depăşit pragul de 60 de dolari pe baril pentru prima oară din iunie 2015.

O conductă de ţiţei administrată de Waha Oil Company, care transportă petrol către terminalul libian Es Sider, a explodat marţi, iar producţia a scăzut cu 70.000-100.000 de barili pe zi, anunță News.ro.

Citește și: Decizie RADICALĂ luată de Metrorex, după crima de la Dristor: Compania a început să caute bani

Între timp, Arabia Saudită a anunţat că anticipează creşterea veniturilor din petrol cu circa 80% până în 2023, guvernul din regat intenţionând că obţină primul excedent bugetar din ultimul deceniu.

Cotaţia petrolului Brent este în declin cu 35 de cenţi, la 66,67 dolari pe baril, la bursa din Londra. Preţul petrolului Brent a avansat marţi cu 1,77 dolari, respectiv cu 2,7%, la 67,02 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins la închiderea tranzacţiilor după mai 2015.

Preţurile petrolului se îndreaptă spre al doilea an de creşteri, în condiţiile în care statele membre ale OPEC şi aliaţi ale acestora, între care şi Rusia, au prelungit un acord de reducere a producţiei până la sfârşitul anului 2018.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.