Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Peugeot a demarat producţia primului său vehicul de serie, alimentat cu hidrogen

peugeot

Primul vehicul de serie pe hidrogen al mărcii Peugeot a ieşit, recent, de pe linia de producţie, noul model fiind livrat unei filiale a grupului Michelin, dedicată soluţiilor de mobilitate verde, a anunţat constructorul auto, într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

"Odată cu e-Expert Hydrogen, Peugeot se poziţionează ca lider al tehnologiei viitorului cu emisii zero, deosebit de relevantă pentru piaţa vehiculelor utilitare uşoare: tehnologia electrică pe bază de hidrogen permite o utilizare zilnică intensivă fără reîncărcare, un avantaj decisiv pentru profesioniştii care, într-o singură zi, trebuie să parcurgă câteva sute de kilometri pe autostradă şi să acceseze apoi zonele urbane cu restricţii privind emisiile. Tehnologia pe bază de hidrogen dezvoltată de Stellantis şi aplicată pe modelul Peugeot e-Expert Hydrogen face posibile astfel de utilizări", a afirmat Linda Jackson, CEO marca Peugeot.

Conform sursei citate, autoutilitara pe bază de hidrogen a mărcii Peugeot se distinge prin integrarea perfectă a întregului sistem "mid-power plug-in hydrogen fuel cell electric" în compartimentul motor şi sub caroserie.

Peugeot e-Expert Hydrogen este în stoc, gata de livrare, iar primul client va fi Watea by Michelin - tânăra filială a grupului Michelin dedicată soluţiilor de mobilitate verde.

"Versiunea electrică alimentată de la o pilă de combustie pe bază de hidrogen confirmă implementarea rapidă a gamei de vehicule electrificate Peugeot Expert. Lansarea producţiei acestui model intervine la doar 15 luni de la lansarea, în 2020, a modelului e-Expert alimentat de la o baterie, votat la începutul anului 2021 International Van of the Year şi cel de-al 6-lea model al Mărcii care câştigă acest prestigios premiu, din 1992. Peugeot e-Expert Hydrogen se bazează pe bateria care alimentează modelul e-Expert. Acesta este produs în Franţa, la fabrica din Hordain (Nord, Hauts de France) şi transformat apoi la centrul de inginerie al grupului Stellantis din Russelsheim, Germania", se menţionează în comunicat.

Noul Peugeot e-Expert Hydrogen are o baterie de înaltă tensiune Li-ion reîncărcabilă cu o capacitate de 10.5 kWh, ce poate fi reîncărcată la reţeaua electrică şi care alimentează motorul electric în anumite faze de rulare.

Alte caracteristici ale autovehiculului sunt: capacitatea de a parcurge toate distanţele fără emisii de CO2; abilitatea de a se umple cu hidrogen în 3 minute, pentru o autonomie de peste 400 km conform ciclului WLTP (în curs de omologare); o priză de reîncărcare pentru bateria de înaltă tensiune; două versiuni de lungime disponibile (Standard şi Lung), ce oferă un volum de încărcare identic cu cel oferit de versiunile diesel şi alimentate de o baterie electrică; sarcină utilă de până la 1.100 kg; capacitatea de remorcare de până la 1.000 kg; capacitatea de a se adapta la toate condiţiile de drum şi autostradă, cu o viteză maximă de 130 km/h.

"Hidrogenul devine acum un pilon major al tranziţiei energetice, odată cu implementarea a numeroase proiecte internaţionale. În Europa, în special, ecosistemul este în creştere, iar Alianţa Europeană pentru Hidrogen Curat investeşte aproximativ 60 de miliarde de euro pentru a promova această soluţie. Datorită planurilor guvernamentale, numărul de staţii de hidrogen din Europa este în continuă creştere, iar marca Peugeot colaborează direct cu furnizorii de energie pentru a propune oferte speciale", precizează compania.

Marca Peugeot este prezentă în aproape 160 de ţări cu 10.000 de puncte de vânzare şi doar în 2020 a comercializat aproximativ 1,2 milioane de modele. În 2021, după aniversarea a 210 ani de existenţă, compania a dezvăluit o nouă identitate de marcă, cu un nou logo.

Peugeot face parte din Stellantis, grup auto format ca urmare a fuziunii dintre grupul francez PSA şi concurentul italo-american Fiat Chrysler şi care regrupează 14 mărci de automobile, printre care Opel, Jeep, Ram şi Maserati.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.