Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Piaţa auto din Germania a înregistrat o contracţie istorică în 2020: producţia de autovehicule a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii 45 de ani

Volkswagen BMW

Piaţa auto din Germania a coborât anul trecut la cel mai scăzut nivel de după reunificare, arată datele publicate vineri, în condiţiile în care atât producţia cât şi vânzările de automobile au scăzut dramatic din cauza pandemiei, informează AFP.

Un număr total de 2,92 milioane de autoturisme noi au fost înmatriculate anul trecut în cea mai mare economie europeană, în scădere cu 19% comparativ cu 2019, iar producţia de autovehicule a coborât la 3,5 milioane unităţi, cel mai scăzut nivel din ultimii 45 de ani, a informat Asociaţia industriei auto din Germania (VDA), potrivit agerpres.ro.

Citește și: Infectarea cu coronavirus după VACCINARE, absolut normală - Șefa Societății de Epidemiologie EXPLICĂ fenomenul

"Ne aşteptăm la o revenire a pieţei de autoturisme din Germania în 2021. Cu toate acestea, nivelul foarte puternic de dinaintea pandemiei nu este probabil să fie atins", a declarat preşedintele VDA, Hildegard Mueller.

Această contracţie a dus piaţa din Germania la un nivel fără precedent după reunificarea ţării. Ultima dată când în Germania au fost înmatriculate mai puţin de trei milioane de autoturisme a fost în 1989. O veste bună o constituie însă faptul că în luna decembrie 2020, înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 10% în ritm anual.

Reinhard Zirpel, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Internaţionali de Autovehicule din Germania (VDIK), subliniază că mulţi consumatori au cumpărat un autoturism la finalul anului pentru a beneficia de o reducere temporară a Taxei pe Valoarea Adăugată. Guvernul german decis o reducere temporară a cotei de TVA în luna iulie, în cadrul măsurilor destinate relansării cheltuielilor consumatorilor, iar această reducere expira la finele anului 2020.

De asemenea, anul trecut exporturile de autoturisme germane au scăzut cu 24% până la 2,6 milioane de vehicule. Aceste cifre vin într-un moment în care constructorii germani se străduiesc să se adapteze la ţintele privind emisiile de CO2 impuse de Uniunea Europeană şi să investiţii semnificative pentru a putea face trecerea la autovehiculele electrice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.