Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Piața germană a forței de muncă a continuat să se redreseze în aprilie, dar se simt efectele războiului

germania economie

Numărul şomerilor în Germania a scăzut mai puţin decât se estima în aprilie, potrivit datelor oficiale publicate marţi, efectele războiului din Ucraina încetinind redresarea pieţei muncii, care continuă de la ridicarea restricţiilor în cea mai mare economie europeană, transmite Reuters.

Oficiul Federal pentru Muncă (BA) a informat că numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă a scăzut în aprilie cu 13.000, până la cifra ajustată de 2,287 milioane.

În aprilie, rata şomajului, care măsoară raportul dintre numărul persoanelor fără loc de muncă şi populaţia aptă de muncă, s-a menţinut la 5%, potrivit Agerpres.ro.

Analiştii se aşteptau ca rata şomajului să se menţină la 5%, iar numărul persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă să coboare cu 15.000.

"Pe fondul redresării din primăvară şi al atenuării restricţiilor, redresarea pieţei muncii continuă. Totuşi, evoluţiile sunt încetinite de războiul din Ucraina", a apreciat şeful Oficiului Federal pentru Muncă, Detlef Scheele.

Tot marţi, Oficiul federal de statistică (Destatis) a anunţat că numărul persoanelor angajate în Germania a urcat la 45,2 milioane în martie, depăşind pentru prima dată nivelul de dinaintea pandemiei.

Conform datelor ajustate sezonier, în martie 2022 erau cu 41.000 mai mulţi angajaţi decât în februarie 2020, luna înainte de debutul pandemiei în Germania.

Datele privind piaţa forţei de muncă sporesc şansele unei redresări a economiei bazate pe consum în următoarele luni, gospodăriile fiind pregătite să înceapă cheltuirea banilor puşi deoparte în perioada restricţiilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.