Pilotul catapultat din MIG-ul prăbuşit în judeţul Mureş a fost operat - Bărbatul primeşte suport psihologic

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 22-04-2021

Actualizat: 22-04-2021

Article thumbnail

Sursă foto: CNBC.com

Pilotul catapultat din MIG-ul prăbuşit în judeţul Mureş a fost operat de medicii spitalului Militar Central. Starea sa este stabilă şi primeşte suport psihologic, potrivit news.ro.

”Locotenent-comandorul Andrei Criste a fost operat, ieri, în Blocul operator al Secţiei Neurochirurgie. Intervenţia chirurgicală a decurs bine, fără evenimente sau complicaţii intra sau post-operatori care să pună în pericol viaţa sau integritatea fizică a militarului”, a trasmis, joi, Spitalul MIlitar Central, într-un comunicat de presă.

Citește și: BREAKING CONFESIUNEA lui DRAGNEA devoalată de PONTA în fața judecătorilor

Sursa citată a precizat că pacientul este conştient, cooperant, orientat temporo-spaţial, stabil hemodinamic şi respirator, fiind evaluat zilnic de echipa multidisciplinară constituită din specialişti în neurochirurgie, chirurgie toracică, Anestezie Terapie Intensivă (ATI), medicină de laborator şi imagistică medicală pentru stabilirea conduitei terapeutice.

”Precizăm că locotenent-comandorul Andrei Criste beneficiază de suport psihologic de specialitate. Echipa noastră medicală se află în contact permanent cu familia”, a mai transmis unitatea medical.

Bărbatul a fost rănit în accident aviatic care a avut loc în judeţul Mureş. MIG-ul în care se afla s-a prăbuşit, pilotul reusind să se catapulteze.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri