Pilotul german de Formula Nico Hulkenberg urmează să părăsească echipa Haas pentru Sauber, care va fi preluată din 2026 de producătorul german Audi, scrie DPA care citează postul tv Sport1.
Potrivit unor informaţii, lui Hulkenberg i s-a oferit de către compania Audi un contract pe trei ani, între 2025- 2027. Surse apropiate negocierilor au menţionat că acordul este foarte aproape de a fi parafat iar un anunţ oficial ar putea fi făcut înainte de sfârşitul lunii mai.
Contractul lui Hulkenberg la Haas se încheie la sfârşitul anului. Pilotul ar fi vrut să părăsească echipa chiar la finele sezonului trecut, însă nu s-a ajuns la o înţelegere reciprocă.
În prezent, Hulkenberg se află pe locul 13 (din 21) în clasamentul piloţilor, după cinci etape din actualul sezon competiţional.































Comentează