Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pilotul spaniol Fernando Alonso, victima unui accident pe o şosea din Elveţia, în timp ce rula pe bicicletă

USA Today
Fernando Alonso

Pilotul spaniol Fernando Alonso, dublu campion mondial de Formula 1, a fost victima unui accident pe o şosea din Elveţia, în timp ce rula pe bicicletă, a anunţat joi seara echipa sa Alpine (fostă Renault), informează AFP, potrivit Agerpres.

"Echipa poarte confirma că Fernando Alonso a fost implicat într-un accident pe şosea, în timp ce rula pe bicicletă în Elveţia. Fernando este conştient şi se simte bine. El va efectua alte examene medicale, vineri dimineaţa", a precizat Alpine, indicând că va oferi alte informaţii în cursul zilei de vineri.

Acest accident s-a produs cu o lună înaintea testelor oficiale programate pe 12 şi 14 martie în Bahrain, în vederea noului sezon din Formula 1 şi cu o lună şi jumătate înaintea primului Mare Premiu al sezonului 2021, care va avea loc pe 28 martie, de asemenea în Bahrain.

Participarea lui Fernando Alonso la aceste evenimente nu este pusă pentru moment în cauză, conform unei surse apropiate, citată de AFP.

Mai multe drumuri sunt blocate din cauza zăpezii viscolite. Vezi unde sunt probleme

Conform cotidianului italian Gazzetta dello Sport, accidentul a avut loc în apropiere de Lugano, în sudul Elveţiei, unde locuieşte Alonso. Spaniolul a fost lovit de o maşină şi este posibil să fi suferit o fractură la maxilar şi leziuni dentare, a căror gravitate va fi precizată vineri

Preşedintele guvernului spaniol, Pedro Sanchez, i-a transmis însănătoşire grabnică lui Fernando Alonso, la fel ca şi pilotul spaniol Carlos Sainz Jr, care va concura în acest sezon sub culorile Ferrari.

Fernando Alonso a cucerit două titluri mondiale alături de Renault, în 2005 şi 2006. El revine în acest sezon în Marele Circ, sub culorile echipei Alpine, la doi ani de la despărţirea de team-ul britanic McLaren. În această perioadă, spaniolul a participat la Campionatul Mondial de anduranţă, câştigând Cursa de 24 ore de la Le Mans în 2018 şi 2019, precum şi titlul mondial în această competiţie. Alonso a luat parte, de asemenea, la celebra Cursă de 500 de Mile de la Indianapolis, precum şi la Raliul Dakar.

La 39 de ani, Alonso va fi unul dintre veteranii Formulei 1 în acest sezon, alături de finlandezul Kimi Raikkonen (Alfa Romeo).

Campionul iberic a câştigat 32 de Mari Premii şi a urcat de 97 de ori pe podium pe parcursul carierei sale în Formula 1.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.